Ziua mondială a aviaţiei şi a cosmonauticii
(A avut loc zborul primului cosmonaut din lume, Iuri Gagarin,
la bordul navei „Vostok I", 1961)
***
1457 - Are loc bătălia de lângă satul Doljeşti, dintre
Ştefan cel Mare şi Petru Aron.
În urma acesteia, Ştefan cel Mare ocupă tronul Moldovei,
înlăturându-l pe Petru Aron. Ştefan era fiul domnului Bogdan II ,
ucis prin decapitare din ordinul lui Petru Aron, la Reuseni,
la 16 oct. 1451.
1633 - În Statul Papal, la Roma, Inchiziţia începe interogatoriul lui Galileo Galilei,
fiind acuzat de erezie, pentru
teoria sa Heliocentrica a universului.
Galilei în faţa Inchiziţiei |
Galilei, în 1632, a scris „Dialog privind cele
două sisteme planetare principale“, care
două sisteme planetare principale“, care
a văzut lumina tiparului în martie 1633 şi în care
Galilei combate sistemul geocentric şi susţine
sistemul heliocentric al lui Copernic, tratează
problema rotaţiei diurne şi a revoluţiei anuale a
Pământului. În decurs de şase luni, Inchiziţia a
interzis difuzarea cărţii. Galilei a fost convocat la
Roma şi întemniţat, apoi deferit unui tribunal.
Procesul a durat 20 de zile, iar Galileia trebuit să-şi abjure doctrina în genunchi.
Se spune că, ridicându-se, a lovit pământul cu piciorul şi a spus:
„Eppur, si muove!“ („Şi totuşi, se învârte!“)
Galilei combate sistemul geocentric şi susţine
sistemul heliocentric al lui Copernic, tratează
problema rotaţiei diurne şi a revoluţiei anuale a
Pământului. În decurs de şase luni, Inchiziţia a
interzis difuzarea cărţii. Galilei a fost convocat la
Roma şi întemniţat, apoi deferit unui tribunal.
Procesul a durat 20 de zile, iar Galileia trebuit să-şi abjure doctrina în genunchi.
Se spune că, ridicându-se, a lovit pământul cu piciorul şi a spus:
„Eppur, si muove!“ („Şi totuşi, se învârte!“)
1794 - Se naşte Germinal Pierre Dandelin,
matematician, profesor şi militar francez
(12 apr.1794-15 febr.1847).
A publicat mai multe lucrări din domeniul algebrei,
teoriei probabilităţilor şi proiecţiilor stereografice.
Mai multe contribuţii matematice îi poartă numele,
cum ar fi sferele lui Dandelin şi metoda numerică
Dandelin-Gräffe de rezolvare a ecuaţiilor algebrice.
1938 - La Paris, se stinge din viaţă Feodor I. Șaliapin,
bas, unul din cei mai reunumiţi cântăreţi de operă din
prima jumătate a secolului al XX-lea
(1/13 febr. 1873 - 12 apr. 1938).
S-a afirmat strălucit pe parcursul carierei atât în ţara
natală, Rusia, cât şi pe cele mai importante meridiane
ale muzicii. A rămas un reper în interpretarea unor roluri
marcante din repertoriul başilor, cum ar fi Mephistopheles
din Faust de Gounod şi corespondentul său din
Mefistofeles de Boito, eroul titular din Don Quichotte de
Massenet, Ţarul Boris din Boris Godunov de Musorgski,
Regele Filip II al Spaniei în Don Carlos de Verdi, fiind totodată și un promotor
devotat al partiturilor ruseşti (Hovanșcina, Ivan Susanin, Cneazul Igor,
Sadko, Logodnica țarului, Pskoviteanca etc.)
1945 - Se stinge din viaţă Franklin Delano Roosevelt, cel de-al treizeci şi doilea preşedinte al SUA (1933-1945) (30 ian.1882 - 12 apr.1945). Şi-a realizat reputaţia ca un reformator progresiv, în tradiţia lui Theodore Roosevelt, vărul său, care a fost al 26-lea preşedinte al SUA.
1971 - Se stinge din viaţă Igor E. Tamm, fizician rus, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică pentru rolul său în explicarea efectului sau radiaţiei Cerenkov (radiaţie electromagnetică emisă atunci când o particulă încărcată electric trece printr-un
dielectric cu o viteza mai mare decât viteza luminii
(8 iul. 1895 – 12 apr. 1971).
Membru din străinătate a mai multor academii şi
societăţi ştiinţifice.
1885- S-a născut la Paris, Robert Delaunay, pictor francez, iniţiator al orfismului, orientare artistică derivată din cubism, care aspiră către primatul culorii
ca mijloc de detaşare a luminozităţii şi a dinamismului (12 apr.1885-25 oct.1941).
No comments:
Post a Comment