Monday, December 30, 2019

„Crăciun fericit” în 35 de limbi


















1. Franceză – Joyeux Noël
2. Spaniolă – Feliz Navidad
3. Germană – Frohe Weihnachten / fröhliche Weihnachten
4. Finlandeză – Hyvää joulua
5. Daneză – Glædelig jul
6. Greacă – Kala christougenna / Kala xristougenna
7. Italiană – Buon Natale / Buone Feste Natalizie
8. Bulgară – весела коледа ( vesela koleda )
9. Chineză – Sheng Dan Kuai lè
10. Croată – Sretan Bozic
11. Olandeză – Vrolijk Kerstfeest
12. Hawaiiană – Mele Kalikimaka
13. Maghiară – Boldog Karácsonyt
14. Indoneziană – Selamat Natal
15. Japoneză – Merii kurisumasu
16. Coreeană – Sung Tan Chuk Ha
17. Lao – Souksan van Christmas
18. Latină – Felix moare Nativitatis
19. Ziemassvetkus Priecigus – Letonia
20. Macedonia – Sreken Bozhik
21. Hindi – Krismas Ki shubhkaamnaayein
22. Malteză – Il – milied it-tajjeb/milied hieni
23. Norvegiană – God Jul
24. Poloneză – Wesołych Swiat Bozego Narodzenia
25. Portugheză – Feliz Natal
26. Rusă – S Rozhdestvom Khristovym
27. Scottish Gaelic – Nollaig chridheil
28. Serbia – Срећан Божић ( Srecan Bozic ) / Hristos se rodi
29. Suedeză – God Jul
30. Thai – souksaan wan Christmas
31. Turcă – Noeliniz Kutlu olsun
32. Ucraineană – Z Rizdvom Khrystovym
33. Vietnameză – M?ng Chua Giang Sinh
34. Welsh – Nadolig Llawen
Sursa: apropo.ro
35. Engleză - Merry Christmas

Sunday, December 29, 2019

A fost lansat „Calendarul Național-2020”

Chişinău, 28 dec. /MOLDPRES/
. Biblioteca Națională a Republicii Moldova a lansat zilele acestea „Calendarul Național-2020”, informează MOLDPRES. Calendarul are 392 de pagini și cuprinde peste 200 de articole despre personalități din țară și de peste hotare, precum și circa 2000 de informații generale despre evenimentele naționale și cele internaționale aniversare din anul 2020. Solicitată de MOLDPRES, directorul general al Bibliotecii Naționale, Elena Pintilei, a menționat că aceasta este o lucrare de referință, indispensabilă activității bibliotecilor pentru programarea activităților în comunitate, pentru realizarea eficientă a rolului de centru informațional, educațional, de cultură al bibliotecii. Potrivit sursei citate, „Calendarul Naţional” a fost conceput ca un anuar enciclopedic și cuprinde note biobibliografice despre cele mai de seamă personalități din domeniile științei, culturii și artei din țară, precum și de peste hotare. „Pe parcursul a 29 de ani, s-a acumulat o bază de date impunătoare, care este similară publicațiilor din SUA și Marea Britanie cu genericul „Who is Who”. ”Calendarul Național-2020” scoate în evidență personalitatea scriitorilor Grigore Vieru și Petru Cărare, la cea de-a 85-a aniversare, a criticului literar Ion Ciocanu, la 80 de ani de la naștere, a cântăreței de operă Maria Cebotari și a criticului literar Vasile Coroban, la 110 ani de la naștere, a directorului artistic și prim-dirijorului Orchestrei de muzică populară ”Folclor” a Filarmonicii Naționale ”Serghei Lunchevici”, Petre Neamțu, care pe 4 februarie va împlini 70 de ani, a academicianului Haralambie Corbu, la 90 de ani de la naștere ș.a.”, a subliniat Elena Pintilei. La rândul său, consilierul editorial Tatiana Bahmuteanu a afirmat că pe coperta Calendarului, realizată de Alexandru Burdilă, este reprezentată o circumferință cu note muzicale, ea simbolizând Orchestrele de muzică populară ”Lăutarii” (1970) și ”Fluieraș” (1945) și Capela Corală Academică ”Doina” (1930), care în anul ce vine își vor marca aniversările. „Calendarul Naţional” a fost realizat de Valeria Matvei, Natalia-Maria Șveț, Maria Ciobanu, Elena Balinschi și Tatiana Luchian. Prima ediție a ”Calendarului Național” a apărut în 2000. Anterior, Biblioteca Națională edita ”Calendarul Bibliotecarului”.

Valentina Eșanu, doctor în istorie despre ediția Calendar Național

Dragi prieteni ai cărții ! An de an Biblioteca Națională a Republicii Moldova pregătește și editează un valoros “Calendar Național” (1993-1999 cu denumirea „Calendarul Bibliotecarului”) care apare până în prezent. În scurtă vreme va vedea lumina Calendarul pe anul 2020. Acest periodic este destinat tuturor celor care se interesează de marele personalități și evenimente din istoria poporului român, precum și de marele figuri din întreaga lume, care au marcat prin opera și faptele lor destinul și activitatea timp de secole a popoarelor lumii. Cititorul interesat, între care oameni de cultura și știință, elevi studenți și lucrători din Radio și TV, reviste s.a. vor găsi în paginile periodicului informații prețioase despre marele evenimente și oameni care au marcat istoria națională și universală. Multe dintre articolele incluse sunt însoțite de bogate bibliografii și referințe la literatura de specialitate. Structura calendarului este una simpla: zi de zi, lună de lună sunt înșiruite în paginile acestui Calendar cele mai importante aniversări, date și fapte din istoria si cultura universală, care negreșit îi vor îmbogăți pe cei care îl vor deschide. Calendarele sunt pregătite de un grup de specialiști și de lucrători ai Bibliotecii Naționale cu un înalt nivel de pregătire în toate domeniile de cunoaștere: istorie, știință, cultură, artă, tehnică, literatură, filozofie s.a. Anuarul îl puteți găsi la Biblioteca Națională și la alte mari biblioteci din țară. Lectură plăcută!

Friday, April 12, 2019

Anton Golopenția - participant la campania monografică de la Cornova, județul Orhei (1931)

Sociolog, statistician și geopolitician român, unul dintre fondatorii școlii românești de geopolitică. S-a născut la 12 mai 1909, în comuna Prigor, județul Caraș-Severin. Se stinge din viață la 9 septembrie 1951, în închisoarea Văcărești. În anul 1927, după absolvirea liceului la Timişoara, a început studiile la Universitatea din Bucureşti, unde a absolvit Facultatea de Drept (1930) şi de Filosofie (1933). În timpul studiilor, este trimis la Geneva, la cursurile de vară organizate de Societatea Naţiunilor. A fost bibliotecar-custode al Seminarului de sociologie, etică şi politică al Universităţii din Bucureşti (1930) și membru în echipele de cercetare monografică a satelor din România, conduse de Dimitrie Gusti, prima fiind chiar cea de la Cornova (Basarabia), din vara lui 1931. De asemenea, sub conducerea lui Dimitrie Gusti, a turnat, împreună cu Henri Stahl, filmul sociologic „Un sat basarabean – Cornova” (1932). A devenit şeful de cabinet al lui Dimitrie Gusti, când acesta se afla în funcția de ministru al Instrucţiunii şi Cultelor (1932-1933). Grație burselor oferite de Fundațiile Rockfeller (1933-1935) şi Humboldt (1935-1936), face studii de doctorat în Germania, încheiate cu teza de doctor în sociologie, susţinută la Universitatea din Leipzig: „Die Information der Staatsführung und die überlieferte Soziologie” (în traducere - Informarea conducerii de stat ș¬i sociologia contemporană) (1936). La întoarcere în țară, se încadrează în activitatea Școlii sociologice de la București, colaborează cu Dimitrie Gusti la elaborarea studiilor de sociologie și filosofie, îndeplineşte sarcini administrative în cadrul Institutului Social Român (condus de Dimitrie Gusti). Este redactor al revistei „Sociologie românească” (1937-1942) și inspector la Fundația Culturală Regală „Principele Carol” (1937-1940), asistent onorific la Catedra de Sociologie, Etică și Politică, a profesorului Dimitrie Gusti, și membru-fondator al Asociației Științifice pentru Enciclopedia Română. În 1937, îl însoțește pe Dimitrie Gusti la Paris, în vederea pregătirii pavilionului românesc la Expoziția universală. Considerat un prestigios specialist în statistica demografică, este angajat în calitate de inspector general statistic (1940), apoi director (1942-1947), la Institutul Central de Statistică. În această perioadă, a participat la câteva mari proiecte: pregătirea şi efectuarea marelui recensământ al României, redusă teritorial (1941), și identificarea românilor stabiliţi dincolo de Bug, printr-o expediție demografic-sociologică, realizată de o echipă a Institutului de Statistică din București (august 1942-august 1943), în Ucraina, în regiunea râului Bug (Bugul de Sud). Ca urmare, în regia sa, în 1943, a fost turnat un film documentar – „Românii de peste Bug“ (nedifuzat din cauza evenimentelor ce au urmat dupa finalizarea lui). La propunerea lui Lucrețiu Pătrăș¬canu, a fost integrat în delegaţia română la Conferinţa de Pace de la Paris, din 1946, la diviziunea politică şi teritorială, în calitate de expert statistic, sub conducerea lui E. Filotti. A fost unul dintre membrii fondatori ai revistei „Geopolitica și geoistoria” (1941-1944) și a publicat numeroase articole în revistele „Cronicarul Institutului Central de Statistică”, „Comunicări Statistice” (1945-1946), „Probleme economice” (1948) etc. În 1947-1948, a fost director general delegat al Oficiului de studii și publicații de la Institutul Central de Statistică și a condus recensământul din 1948. Refuzând să se înscrie în rândurile partidului comunist, a fost demis din funcţia de şef al statisticii. După o perioadă de şomaj (septembrie 1948-ianuarie 1950) și lucrări executate ocazional, a fost pus sub urmărire (5 octombrie 1949) și arestat de Securitate (16 ianuarie 1950). Implicat în procesul lui Lucreţiu Pătrăşcanu, în închisoare, a sperat la eliberare și a lucrat la realizarea unor materiale de sinteză, dar după 18 luni de detenție, moare de tuberculoză. A publicat lucrările: „Aspecte ale procesului de orăşenizare a satului Cornova” (1932); „Gradul de modernizare a regiunilor rurale din România” (1939); „Starea economică şi culturală a populaţiei rurale din România” (1940); „Geopoltica” (în colab., 1941); „60 de sate cercetate de echipele studenţeşti” (în colab. 1942-1943); „Rezultatele provizorii ale recensământului agricol al România de la 25 ianuarie 1948”; „Românii din Timoc”, în 3 vol. (1943-1944, în colab.) etc. Postum, lucrările semnate, au fost revalorificate în circuitul cercetării datorită fiicei sale Sanda Golopenția, profesor emerit la Brown University din Providence, SUA, care a îngrijit și a editat volumele: „Ceasul misiunilor reale” (1999); „Ultima carte. Text integral al declaraţiilor în anchetă ale lui Anton Golopenţia aflate în Arhivele S.R.I.” (2001); „Opere complete” (3 vol., 2002-2018); „Rapsodia epistolară” (4 vol., 2004-2014); „Românii de est de Bug” (2 vol., 2006); „Orientare. Îndreptar pentru tineret” (2015). În 1981, Henri Stahl scria: „Golopenția era o sinteză a mai multora dintre noi: filosof tot atât cât Mircea Vulcănescu, erudit și profesor tot atât cât Traian Herseni, investigator deopotrivă cu mine și organizator tot atât de abil ca și Octavian Neamțu”. Titluri deținute: Membru post mortem al Academiei Române (1997); cetățean de Onoare post mortem al satului Cornova (Ungheni), împreună cu alți trei iluștri monografişti ai lui Dimitrie Gusti: Mircea Vulcănescu, Henri Stahl și Iosif Berman (1997). Valeria Matvei

Sunday, February 10, 2019

11 februarie - Ziua Internațională a femeilor cu activități în domeniul științei

Adunarea Generală a ONU a adoptat la 22 decembrie 2015 o rezoluţie privind stabilirea unei zile internaţionale dedicată recunoaşterii rolului important al fetelor şi femeilor în domeniile ştiinţei şi tehnologiei.

Monday, February 4, 2019

APARIȚIE EDITORIALĂ!

Calendar Național 2019

Suntem deja la cea de-a 27 ediție de promovare a valorilor culturale naționale (și universale)! Volumul, recent apărut, cuprinde peste 270 de articole, 308 pagini.





Personalități și evenimente istorice incluse în luna februarie:

Victor Palii, pictor-scenograf - 70 de ani de la naștere;
Vladimir Okușko, pictor și pedagog - 100 de ani de la stingerea din viață;
Anatolie Marinov, muzeograf - 90 de ani de la naștere;
Sergiu Pavlicenco, profesor universitar, doctor habilitat în filologie - 70 de ani de la naștere;
Mihail Dolgan, academician, profesor universitar, doctor habilitat în filologie - 80 de ani de la naștere;
Aurel Grosu, medic cardiolog, profesor universitar, doctor habilitat în științe medicale - 70 de ani de la naștere;
Iurie Reabuhin, academician, profesor universitar, doctor habilitat în matematică 
80 de ani de la naștere;
Mihai Mireanu, pictor și grafician - 70 de ani de la naștere;
Ana Iuriev, regizoare de film - 75 de ani de la naștere;
Jan Cucuruzac, actor de teatru și film - 70 de ani de la naștere;
Ion Ababii, academician, profesor universitar, doctor habilitat în medicină - 75 de ani de la naștere;
Nicolae Popa, scriitor - 60 de ani de la naștere
ș.a.

Menționăm și evenimentul istoric  80 de ani de la inaugurarea, la Chișinău, a monumentului regelui Ferdinand, Întregitorul de Neam și Țară!

Wednesday, January 23, 2019

Mica Unire - Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859



        Unirea de la 24 ianuarie 1859, cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire a fost cea de la 1918), reprezintă unificarea a celor două principate dunărene, Moldova și Țara Românească, într-un stat unitar. 
        Evenimentul, considerat a fi primul pas  important pe calea înfăptuirii statului național unitar român, este strâns legat de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate (5 ianuarie 1859, în Moldova; 24 ianuarie 1859, în Țara Românească).
       Generaţia care a înfăptuit marele ideal al Unirii din 1859 şi care înfăptuise revoluţia de la 1848, în frunte cu Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Mălinescu, Constantin A. Rosetti, fraţii Ion şi Dim. Brătianu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Boliac, Nicolae Orăşanu ş.a., a întreprins o amplă acţiune de propagandă în favoarea Unirii, atât în ţară, cât şi în străinătate (Viena, Frankfurt, Paris, Londra, Constantinopol).       
       După Războiul Crimeei (1853-1856) dintre Imperiul Rus, pe de-o parte și o alianță a Imperiului Otoman, Regatului Sardiniei, Imperiului Francez și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei pe de altă parte, unirea devine o temă de prim-plan a dezbaterilor politice în Principate, dar și pe plan internațional. Situația externă favorabilă, înfrângerea Rusiei și hegemonia politică a Franței, oferea un context prielnic punerii în practică a proiectului.
       Procesul politic a fost marcat de Conferința de Pace de la Paris (1856), ale cărei decizii au modificat şi statutul internaţional al Principatelor. Acestea prevedeau ieşirea Principatelor Române de sub protectoratul Rusiei şi intrarea lor sub garanția colectivă a puterilor europene, dar cu menţinerea suzeranităţii otomane, revizuirea legilor fundamentale, alegerea Adunărilor ad hoc, care urmau să se pronunțe asupra organizării politice și sociale a țărilor române, integrarea în granițele Moldovei a trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad și Ismail, teritorii care vor fi reanexate de Imperiu Rus în 1878), trimiterea în Principate a unei comisii europene cu misiunea de a propune „bazele viitoarei lor organizări”, libertatea navigației pe Dunăre ș.a.
        Deși, într-o primă fază, listele electorale de reprezentare în Adunarea ad hoc a Moldovei urmau să aducă o majoritate antiunionistă (19 iulie 1857), acestea fiind falsificate de către Nicolae Vogoride, aspirant la tron, după repetarea alegerilor (22 septembrie 1857), s-a adunat Divanul Ad hoc de la Iași, favorabil unirii, iar la 30 septembrie, același an, cel al Valahiei. La 7 și 9 octombrie 1857, sunt elaborate rezoluțiile, prin care se cerea:
- respectarea drepturilor Principatelor și, îndeosebi, a autonomiei lor în cuprinderea vechilor
  lor capitulații încheiate cu Înalta Poartă în anii 1393, 1460, 1511 și 1634;
- unirea Principatelor într-un stat cu numele de România;
- prinț străin cu moștenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare dintre cele europene și
  ai cărui moștenitori să fie crescuți în religia țării;
- neutralitatea pământului Principatelor;
- puterea legiuitoare încredințată Adunării Obștești, în care să fie reprezentate toate  
  interesele nației.
        Datorită votului popular favorabil unirii în ambele principate, rezultat în urma Adunărilor ad hoc, a fost adoptată, de către puterile europene, Convenția de la Paris (1858). Acest document, cu rol de constituţie pentru principate, prevedea următoarele: principatele își păstrează autonomia sub suzeranitatea Porții și sub protecția celor șapte puteri europene; se adoptă denumirea de Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei, fiecare având instituții proprii; se înființează instituții comune, precum Comisia Centrală de la Focșani (care elabora proiectele de legi de interes comun), Înalta Curte de Justiție și Casație, armata; se prevăd principii de organizare și de modernizare a viitorului stat (separarea puterilor în stat, desființarea privilegiilor de clasă, egalitatea în fața legii, drepturi politice pentru creștini, libertatea individuală); dreptul de vot ramâne cenzitar. De fapt, acest document era un compromis între împăratul Franței, Napoleon al III-lea, și regina Marii Britanii, Victoria, stabilindu-se ca unirea principatelor să fie una formală.
     Au urmat alegerile pentru Adunările Elective, care urmau să-i desemneze pe cei doi domni, câte un reprezentant pentru fiecare principat. În Moldova a fost ales în unanimitate, la 5 (17) ianuarie 1859, liderul unionist Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Naționale”. (Reprezentanții acestei grupări, ce avea ca obiectiv unirea Moldovei cu Țara Românească, au oscilat o vreme între a avea un candidat al lor și a-l susține pe Grigore Sturza, fiul fostului domnitor Mihail Sturza).
      În şedinţa Adunării Elective din 12 (24) ianuarie 1859, de la București, Cuza a fost ales în unanimitate domn al Ţării Româneşti, astfel a adus ambele Principate într-o uniune personală.
      La 20 noiembrie 1861, Imperiul Otoman și puterile europene au căzut de acord că unirea Moldovei cu Țara Românească, fiind deja un fapt împlinit, trebuie acceptată. Prin Proclamaţia de la Iaşi (11 decembrie 1861), Alexandru Ioan Cuza, Domn al Moldovei  și Domn al Țării Românești (cu guverne şi adunări separate la acea dată), aduce oficial la cunoştinţă că: „Unirea este îndeplinită. Naţionalitatea Română este întemeiată. Acest fapt măreţ, dorit la generaţiunile trecute, aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu căldură de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă, de Puterile garante şi s-a înscris în datinile Naţiunilor. Dumnezeul părinţilor noştri a fost cu ţara, a fost cu noi. El a întărit silinţele noastre prin înţelepciunea poporului şi a condus Naţiunea către un falnic viitor. În zilele de 5 și 24 Ianuarie aţi depus toată a voastră încredere în Alesul naţiei, aţi întrunit speranţele voastre într-un singur Domn. Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie. Vă iubiţi Patria, veţi şti a o întări. Să trăiască România!
      La 22 ianuarie (stil vechi) 1862, s-a format primul guvern unitar al României. Două zile mai târziu (24 ianuarie 1862), adunările Moldovei şi Ţării Româneşti, reunite în şedinţă comună, au proclamat oraşul Bucureşti drept capitală a întregii ţări.
      Din 1866, potrivit Constituției promulgate la 1 iulie, Principatele Unite încep să se numească oficial România.
      Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deși scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne. Au început să fie aplicate o serie de reforme progresiste, care au dus la crearea şi dezvoltarea  instituţiilor statale (reforma electorală, reforma agrară, a învățământului, secularizarea averilor mănăstirești etc.)  A fost adoptat primul Cod civil și Cod penal din țarile române (inspirate după Codul napoleonian). A fost fondată Universitatea din Iași (1860) și cea din București (1864). Au fost înregistrate succese importante în domeniul afacerilor externe. În anul 1860, s-a înfiinţat, la Paris, prima agenţie diplomatică română şi s-a încheiat Convenţia telegrafică cu Rusia, cea dintâi convenţie internaţională a Principatelor.
      În urma unei lovituri de stat și asocierii politice de moment între conservatori și liberali, cunoscută în istorie sub numele de Monstruoasa Coaliție, domnitorul a fost forțat să abdice (22 februarie 1866). Cu toate acestea recunoașterea Unirii depline, a șirului de reforme inițiate de Cuza, mai apoi și aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (Carol I) (10 mai 1866), care se bucura atât de sprijinul Franței cât și de cel al Prusiei, a făcut ca actul de la 1859 să fie ireversibil.
      Totuși unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. În 1848, domnitorul muntean Gheorghe Bibescu face primul pas spre unirea Principatelor, desființând Vama din Focșani, care era cel mai important punct vamal dintre cele două țări. Actul a fost precedat în 1842 de un proiect de unificare al măsurilor și greutăților.  
      Ideea Unirii Moldovei și a Țării Românești, avansată  încă din secolul al XVIII-lea, a fost exprimată intens în  timpul revoluţiei de la 1848, iar după revoluţie, Unirea a devenit problema centrală, dominantă, a vieţii politice româneşti.
      Neţinând cont de interesele poporului român, în primăvara anului 1849, Imperiul Otoman şi Rusia Țaristă încheiase la Balta-Liman o convenţie care afecta grav suveranitatea Principatelor. Se stabilea ca domnitorii ţărilor româneşti să fie numiţi direct de sultan, cu acordul Rusiei Țariste, şi aceştia să fie consideraţi înalţi funcţionari ai Imperiului Otoman. În Moldova a fost înscăunat Grigore Alexandru Ghica, iar în Ţara Românească – Barbu Ştirbei. În urma acestei convenții, acțiunile unioniste s-au desfașurat prin variate modalități: constituirea Comitetelor Unirii la Iași și la București (1856); editarea unor organe de presă („România literară”, „Steaua Dunării” din Iași; „Românul”, București); venirea în patrie a unor revoluționari pașoptiști (îndeosebi în Moldova, ca urmare a regimului liberal-moderat al domnitorului Grigore Alexandru Ghica) etc.  Dacă în Țara Românească majoritatea covârșitoare a opiniei publice a susținut ideea unirii, în Moldova, liderii Partidei Unioniste a avut în față opoziția separatiștilor moldoveni (Nicolae Istrate, ideologul mișcării separatiste, Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi ș.a.), care insistau asupra menținerii separării, motivându-și opțiunea prin posibila decădere a Iașilor și a Moldovei etc.
       Unirea de la 1859 a constituit un imbold și pentru românii aflați sub ocupație străină. Chiar dacă Basarabia nu a participat nemijlocit la actul Unirii Principatelor, elita culturală de aici, cu viziuni naţionale, a fost preocupată mereu de acest ideal, luptând pe întinsul întregiului teritoriu pentru apărarea intereselor neamului, păstrarea limbii strămoşeşti și a obiceiurilor pământului.  „În Basarabia, mișcarea unionistă din anii ’50 și unirea Principatelor au generat două procese contrapuse. A fost vorba, în primul rând, de înviorarea și fortificarea sentimentului național românesc al boierilor culți și intelectualilor moldoveni, determinând conturarea în cadrul societății basarabene a unei grupări «românofile»
distincte, dând startul unei rezistențe culturale mai mult sau mai puțin directe față de politica de rusificare. Fenomenul s-a produs sub influența noului context politic constituit după înfrângerea Imperiului Rus în războiul Crimeii (1853-1856) și retrocedarea, în anul 1856, a județelor de sud ale Basarabiei (Bolgrad, Cahul, Ismail) către Principatul Moldovei. Evenimentele respective au coincis și cu o oarecare relaxare, un mic «dezgheț» al regimului autocrat, după urcarea pe tron a țarului Alexandru II (1855-1881), în urma eforturilor depuse de acesta de a reforma și moderniza structurile economice și sociale anacronice ale Imperiului Rus. Documentele rusești din acei ani consemnează activitatea culturală a grupării boierești «românofile» în frunte cu Carol și Alexandru Cotruță, Nicolae și Aristide Caso, Constantin Cazimir, Constantin Cristi etc., orientată spre extinderea predării limbii române în școlile din Basarabia, utilizării ei în administrație și în viața publică, elaborării și publicării unor abecedare și a altor cărți didactice pentru predarea limbii române, preluării și achiziționării manualelor și a literaturii pentru elevii basarabeni din România, fondarea tipografiilor pentru publicarea literaturii în limba română, editarea ziarelor naționale, consolidarea relațiilor cu organizațiile național-culturale din România etc” (Gheorghe Negru).
      Promotori activi ai Unirii au fost scriitorii, unii deja stabiliţi cu traiul în Principate, dar și cei rămași în stânga Prutului. Alecu Russo, autor al poemului în proză Cântarea României", 1850, a fost printre semnatarii a două documente importante elaborate la Braşov (mai-iunie 1848) de către refugiaţii politici din Moldova: Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei şi Proclamaţia partidului naţional către români. Punctul 6 al Prinţipiilor… prevedea unirea Moldovei şi a Valahiei într-un singur stat neatârnat românesc, acesta fiind primul document oficial revoluţionar în care se cerea Unirea Principatelor într-un stat unitar, independent. Alecu Donici colaborează la ziarele unioniste „Steaua Dunării”, „Buciumul” şi „Opiniunea” (ultimele două ziare au apărut la Paris), publicând fabule şi poezii care propagau ideea Unirii (Vaporul şi calul, Présura, „La Buciumul” erc.). De asemenea, B. P. Hasdeu, prin publicaţia periodică România, se angajează plenar în lupta decisivă pentru realizarea unirii. În demersurile sale B. P. Hasdeu se sprijinea şi pe ideile promovate de tatăl său, Alexandru Hâjdeu, în „Epistolă către români”, publicată în primul număr al ziarului „România". Alexandru Hâjdeu, locuind în Basarabia, a fost cel care a susţinut financiar primele publicaţii periodice ale fiului său, inclusiv ziarul România, scoasă la Iași la 2 ianuarie 1858. Și alți literați din Basarabia au publicat în ziarele şi revistele din principate, exprimându-și deschis atitudinea în această problemă.

                                       (Articol preluat din ,,Calendar Național 2019)