Thursday, April 13, 2017

Inventatorul paraşutei militare româneşti, necunoscut acasă, în Republica Moldova


Despre generalul Grigore Baştan, inventatorul paraşutei militare româneşti, care a deţinut 45 de ani un record naţional şi a sărit din avion cu fiul în braţe, pentru a face o demonstraţie, nu se cunoaşte nimic la baştina sa. Atât de bine au ştiut sovieticii să şteargă urmele istoriei…
Cine a fost primul general paraşutist din Armata Română
Grigore Baştan s-a născut la 23 ianuarie 1922 în satul Coşcodeni, comuna Flămânzeni, judeţul Bălţi (azi raionul Sângerei). După absolvirea claselor primare a urmat un gimnaziu agricol, apoi a plecat pentru continuarea studiilor la Tecuci, împreună cu surorile sale, Tamara şi Raisa, ceilalţi membri ai familiei rămânând în Basarabia şi cunoscând prigoana autorităţiilor sovietice. În anii `60 şi-a completat şi terminat studiile liceale. Generalul Grigore Baştan este considerat părintele paraşutiştilor militari români. Pe lângă meritele de a reforma această armă de elită, Baştan a devenit un reper în istoria paraşutiştilor. A deţinut timp de 45 de ani recordul naţional la saltul cu paraşuta, până pe 12 aprilie 2015, şi a sărit cu fiul său în braţe, pentru a demonstra cât de sigură e paraşuta inventată de el. La 20 august 1970, generalul Grigore Baştan, comandant în acel moment al Trupelor de Paraşutişti şi locţiitor pentru Paraşutişti al Comandantului Aviaţiei Militare, a stabilit un record naţional de paraşutare care a fost, timp de 45 de ani, de neatins. Grigore Baştan avea să devină o legendă vie a paraşutiştilor militari şi sportivi.   ”Această zi de 20 august a intrat în istoria paraşutismului românesc, privind atât pe cel sportiv cât, mai ales, pe cel militar: sportiv pentru că atunci a fost efectuată o paraşutare de la altitudinea de 10.000 de metri cu cădere liberă 7.000 m, şi militar pentru că a fost executată cu completul de paraşute BG7M şi BG3M care, începând de atunci, echipează unităţile de paraşutişti din Sistemul Naţional de Apărare. 
Parametrii paraşutării mai conţin şi două elemente semnificative: deplasarea pe orizontală s-a produs pe o distanţă de 11 kilometri. Paraşutarea s-a efectuat dintr-un avion AN-24T pilotat de către colonelul Iacob Mihai, aflat în echipaj cu copilotul Malaicu Iosif, cu Bratu Genone, navigator de bord, cu Păştin Vasile, mecanic de bord”, scria în 1997, generalul Iosif Rus, într-o publicaţie dedicată memoriei generalului Baştan. Grigore Baştan a acceptat provocarea vieţii, la vârsta de 47 de ani. ”Recordul de la 10.000 m. a fost răspunsul la provocarea făcută de primul instructor de paraşutism, Traian Demetrescu, al cărui record de înălţime era de 7110 m. Pregătirea în sine a durat 11 luni şi 20 de zile. Ziua de 20 august a fost stabilită înainte, iar ca o caracteristică meteorologică, menţionez că acea perioadă era prevăzută a fi foarte călduroasă (+31 grade C). Decolarea a avut loc de la Baza Aeriană Otopeni – Bucureşti, cu o aeronavă de tip AN-24 T”, povesteşte Marius Baştan, fiul generalului, într-o revistă militară. Zborul avea să fie unul plin de încercări. Tensiunile au apărut din timpul deplasării pe traiectul de zbor Bucureşti -  Buzău, Bacău - Buzău. ”După altitudinea de 5.000 de metri, temperatura în interiorul aeronavei a început să scadă, suficient pentru a simţi frigul, întrucât aparatul nu era prevăzut cu instalaţie de climatizare. Faptul că de la 8.000 până la 10.000 metri ascensiunea nu a mai fost cea prevăzută la pregătire a determinat surpriza, şi anume butelia de oxigen s-a golit, numai şansa a făcut ca inginerul de bord, cpt. Bejan Florin, care supraveghea zborul, să observe starea în care se afla generalul Grigore Baştan (ameţeli, înclinări ale capului, etc). Imediat, a scos furtunul de oxigen de la instalaţia avionului şi l-a cuplat la butelia de oxigen a paraşutei. Toate aceste lucruri se petreceau în secvenţe rapide, pentru că mai era puţin până la momentul părăsirii bordului aeronavei”, povesteşte fiul lui Grigore Baştan.
Marius Baştan descrie momentele complicate care au urmat după ce becul verde al aeronavei s-a aprins pentru a semnaliza deschiderea trapei. Temperatura cu care a luat contact curajosul paraşutist a fost de -65 de grade Celsius. ”Chiar şi cu pregătirea făcută, la ieşirea din aeronavă, s-a ivit o altă surpriză. Contactul cu mediul extern a determinat formarea multor ghemuri de gheaţă care, pur şi simplu, au sfâşiat combinezonul şi tubul de oxigen, astfel că sistemul de amorsare al acestora a cedat şi numai datorită antrenamentului s-a reuşit, în sensul că nemaiavând oxigen se putea sufoca. În acel moment, a dus mâinile spre faţă prinzând furtunul şi l-a introdus în gură. (…). Pe tot acest parcurs trebuie să amintim că s-a petrecut un lucru aproape de necrezut: Generalul Baştan a vorbit tot timpul cu cei de la sol. Când altimetrul a ajuns la 3.000 m., iar cronometrul a atins cifra de 180 secunde, a tras de comanda paraşutei principale BG7M. (…). La atingerea solului se putea observa gheaţa ce persista atât pe elementele metalice, cât şi pe capota paraşutei de siguranţă. De asemenea, combinezonul din piele prezenta mii de tăieturi foarte fine, datorate acelor de gheaţă”, descrie Marius Baştan finalul saltului cu care tatăl său a înregistrat un record naţional.  Chiar Marius Baştan a fost părtaş la un episod care i-a adus tatălui său faima. Pentru a demonstra cât de sigură este paraşuta inventată de el în 1960, a decis să execute un salt cu băiatul său, Marius, în braţe, care avea 5 ani. ”Această întâmplare a declanşat o stare de agitaţie în familie. Adevărul e că tatăl meu a sărit cu mine în braţe de la o înălţime normală, 3.000 metri. Un salt obişnuit, pe care l-a făcut nu atât pentru senzaţional, ci pentru că se impunea în momentul respectiv depăşirea unei anumite atmosfere create în unitate în urma decesului unuia dintre soldaţi. A fost un incident şi, practic, soluţia era să depăşească momentul psihologic prin demonstrarea siguranţei totale a paraşutei create de el, oferindu-şi propriul copil drept garanţie”, a declarat Valentina Baştan, fiica generalului, într-un interviu acordat publicistului Dumitru Ion Dincă. Paraşutele româneşti, inventate şi brevetate în anul 1960 de General Grigore Baştan, au întrat în dotarea trupelor de paraşutişti din armata română, în 1961. Erau de o siguranţă absolută, prevăzute cu un sistem de largare, ceea ce permite paraşutistului să rezolve incidente neprevăzute atât în aer cât şi la aterizare. 
Paraşuta BG7M are 3 fante care permit pilotarea cu uşurinţă pentru a asigura o aterizare în condiţii bune. Această paraşută poate aduce la sol, în siguranţă, peste 150 kg, însemnând personalul paraşutist militar, container cu muniţie, armament, alimente. Se pot executa lansări de dificultate pe apă, ziua şi noaptea, munţi şi păduri, ploaie sau ninsoare, indiferent de condiţii meteo.   

Atras de haina militară, la 26 ianuarie 1939 a fost „însumat voluntar” la Şcoala Militară de Pilotaj din Tecuci. Şi-a însuşit foarte repede noţiunile de pregătire militară şi datorită rezultatelor obţinute în activitatea de instruire a fost avansat la gradele de fruntaş, caporal şi sergent. A fost mobilizat la 29 iunie 1940, apoi demobilizat, dar menţinut sub arme, cinci luni mai târziu. La 10 iunie 1941, când a fost înfiinţată prima subunitate de paraşutişti din armata română, Grigore Baştan s-a prezentat pentru încadrare. În urma examinării, la probele de cunoştinţe generale şi limbi străine a fost declarat admis fiind alocat la indemnizaţia de zbor prevăzută de reglementările din 1941. Pe data de 1 octombrie 1941 a fost brevetat paraşutist, în perioada 10 septembrie 1942–31 iulie 1943, a urmat Şcoala de Subofiţeri de Infanterie nr. 2 de pe lângă Batalionul de Gardă al Conducătorului Statului, fiind detaşat la Şcoala de Subofiţeri Pionieri Râmnicu Vâlcea, până la data de 1 septembrie 1943 când a fost avansat la gradul de sergent major. Din 1943, a fost încadrat la Batalionul de Paraşutişti, iar de la 1 decembrie 1943 în cadrul Companiei a 8-a din cadrul Batalionului 4 Paraşutişti. Cu această unitate a participat în luna august 1944 la luptele pentru eliberarea Bucureştiului, având funcţia de subofiţer cu armamentul. La 7 martie 1949, a fost detaşat la Academia Militară Generală pentru a urma cursurile Şcolii de lectori a D.S.P.A., la 20 august 1949 a fost avansat în mod excepţional la gradul de locotenent, apoi la gradul de locotenent major, la 30 decembrie 1949. 
Din funcţiile avute, a luptat pentru reânfiinţarea unităţii de paraşutişti, lucru ce s-a întâmplat la 1 noiembrie 1950, prin ordin al ministrului forţelor Armate, Baştan fiind trecut pe linie de comandă şi numit în funcţia de şef de stat major al Batalionului 1 Paraşutişti de la Tecuci, funcţie deţinută până în iulie 1952. A fost avansat căpitan la 2 mai 1951 şi ulterior, la gradul de maior la 24 mai 1952. În anul 1952 a efectuat şi 22 ore în calitate de observator aerian. În perioada decembrie 1953-septembrie 1954, Grigore Baştan a urmat Cursul Academic Superior de pe lângă Academia Militară Generală. Nevoia de pregătire şi perfecţionare, precum şi cerinţele funcţiei şi posibilităţile de accedere în funcţii superioare l-au făcut să-şi îndrepte paşii spre continuarea studiilor superioare. Astfel că, în perioada 1 octombrie 1964-19 august 1967 a urmat cursurile Academiei Militare Generale, Facultatea Arme şi Servicii, secţia Arme Întrunite, pe care a absolvit-o cu rezultate foarte bune. La 1 septembrie 1967 a fost numit în funcţia de locţiitor al şefului de stat major pentru Desant aerian al Armatei a 2-a, având în vedere că Regimentul 60 Desant Paraşutare era în subordinea acesteia. În urma experimentelor şi observaţiilor făcute pe timpul exerciţiilor de paraşutare a conceput, realizat şi perfecţionat un model îmbunătăţit de paraşută pentru personal. În anul 1969 a executat pentru prima dată o paraşutare dintr-un avion turbopropulsor.
    La 20 august 1970, a stabilind recordul naţional de înălţime la saltul cu paraşuta, record omologat de Aeroclubul Central Român şi pentru care, în anul 1971, a primit titlul de „Maestru emerit al sportului”. Ca o încununare a unei activităţi deosebite desfăşurate în slujba armatei, a apariţiei, dezvoltării, organizării şi pregătirii trupelor de paraşutişti, a unei activităţi de excepţie în domeniul paraşutismului sportiv, a activităţii de inventator al unor tipuri de paraşute aflate în dotarea trupelor de paraşutişti, prin decretul din 7 mai 1971 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române, i s-a acordat gradul de general maior. Pe durata celor 40 de ani de carieră militară, din care peste trei decenii în slujba paraşutismului militar românesc, Grigore Baştan a executat un număr de 677 salturi cu paraşuta, în toate condiţiile meteo, inclusiv iarna, salturi pe apă, lacuri sau pe Marea Neagră, în zona muntoasă, pe timp de noapte şi salturi de la mare altitudine. A fost trecut în retragere la data 7 martie 1979. În ultimii ani de carieră şi după pensionare a lucrat la redactarea unei istorii a paraşutismului militar românesc, lucrare care nu a putut fi publicată decât mult mai târziu, după căderea regimului comunist, din cauza caracterului confidenţial a activităţilor de organizare şi instruire a trupelor de paraşutişti.  
A murit după o scurtă suferinţă, în urma unui infarct miocardic, produs în urma unor emoţii puternice şi a unor discuţii contradictorii cu anumiţi factori de răspundere, în ziua de 8 februarie 1983. A fost înmormântat cu onorurile militare cuvenite în Cimitirul Militar Ghencea. Drept omagiu pentru activitatea depusă în slujba paraşutismului militar românesc numele său a fost atribuit Centrului de Instruire pentru Forţele Speciale de la Buzău, precum şi unei străzi din acest oraş, considerat leagăn al paraşutismului militar. De asemenea, Şcoala generală nr. 6 din municipiul Buzău a primit numele generalului în toamna anului 2014. (Eugen-Dorin Spătaru, Generalul-maior paraşutist Grigore Baştan, Revista Document). Istoria recordurilor la paraşutare   Recordul generalului Baştan a fost doborât abia anul acesta, în ziua de Paşte, de către instructorul Gabriel Dan Chiriac, de la Aeroclubul României, care a executat un salt cu paraşuta, din balon, de la 10.400 m altitudine.Primul mare nume al paraşutismului românesc este cel al Smarandei Brăescu, cea care  stabilea un record mondial absolut la paraşutism, pe 19 mai 1932, printr-o lansare cu paraşuta pe aeroportul din Sacramento. Românca a sărit de la înălţimea de 7.233 de metri, coborârea durând în jur de 25 de minute. La plecare către doborârea recordului, Smaranda Brăescu spunea: ”Viaţa mea nu înseamnă nimic dacă o ţin pentru mine. Viaţa mea o dăruiesc ţării, dar vreau să o dăruiesc frumoasă şi încărcată de glorie. Nu mă voi întoarce decât biruitoare”. Această lansare, omologată de către Federaţia Aeronautică Internaţională, i-a înscris numele în Cartea de Aur a aviaţiei mondiale. Recordul stabilit de Smaranda Brăescu a fost cu greu doborât, peste 20 de ani, de căpitanul aviator Traian Demetrescu-Popa. La 8 mai 1951, pe aerodromul Popeşti-Leordeni, acesta a efectuat o lansare de la înălţimea de 7.250 de metri, cu o cădere liberă de 6.500 de metri, păstrând în panoplia aviaţiei române mândria recordului naţional şi mondial. Recordul a rămas în picioare timp de 19 ani, până când a fost înregsitrat recordul generalului Baştan.
 
Baştan, Grigore. Istoria paraşutismului militar din România / Grigore Baştan. – Galaţi: Porto-Franco, 1997. – 178 p.: il.
Baştan, Grigore. Paraşutismul / Grigore Baştan, Ioan Constantin Sabin. – Bucureşti: Ed. Militară, 1963. – 287 p.
                                                 * * *
Spătaru, Eugen Dorin. Generalul paraşutist Grigore Baştan: O viaţă sub cupola de mătase / Eugen Dorin Spătaru. – Bucureşti: Ed. Militară, 2015. – 168 p.: il.

                                                                                                                   Natalia Şveţ







Tuesday, January 6, 2015

Din "Calendar moldovenesc" 1935





Calendar Moldovenesc pe anul 1935, 1935
Titlu
Calendar Moldovenesc pe anul 1935
Subiect
calendare
Descriere
Apare în limba română, sub egida Asociaţiei culturale „Astra Basarabiei”.
Editor
Biblioteca Naţională a Republicii Moldova
Contribuitor
David, Al. (red.)
Data
2012
Tip
Anuar;
Carte veche
Format
text/xml;
image/tiff
Sursă
Calendar Moldovenesc = Календар Молдовенеск / alcăt. de red. ziarului „Cuântul Moldovenesc”. – 1914 – . – Chisinau: Tipografia "Tiparul Moldovenesc", 1934 . – 95 p.
Limbă
ro
Acoperire
Sec.20;
Basarabia
Drepturi
Domeniul Public

Tuesday, September 30, 2014

Destinul unui bijutier din Moldova




      Puţini dintre noi cunosc faptul că şi în Republica Moldova au activat meşteri bijutieri, care au realizat pe parcursul anilor podoabe personale din aur, argint şi diferite piese de cult. Au trecut mulţi ani pentru ca numele bijutierului Alexei Marco să-şi facă apariţie. Artist plastic, în domeniul artei bijutieriilor, emailării artistice şi confecţionării sculpturilor miniaturale din fildeş. A intrat în istoria artelor decorative din Republica Moldova nu doar ca unul dintre cei mai talentaţi,  renumiţi şi apreciaţi giuvaiergii din a doua jumătate a secolului XX, dar şi ca artist  plastic, specialist în emailare artistică şi prelucrarea fildeşului. S-a născut la 17 mart. 1935, la Sturuzeni, Volontirovca, în familia lui Zahar Pavel Marco şi Ana Fiodor Golovei. Din cei şase fraţi şi surori, Alexei fusese al treilea copil. Fiind deportat în 1949 împreună cu familia sa Alexei Marco se distanţează de hazardul destinului, apelând la arta frumosului, pe care nici surghiunul nu a fost capabil s-o distrugă. A lucrat mai bine de 11 ani în atelierul „Tобольский косторез” din oraşul rus Tobolsk. După numai patru luni de ucenicie, încearcă să lucreze independent, figurile din fildeş. Concomitent cu creaţia şi realizarea ideilor sale fantastice în 1960, Marco a frecventat şcoala serală. Tot în această perioadă, pentru prima dată este menţionat numele lui în literatura de specialitate şi este apreciată corespunzător creaţia sa. Debut profesional cu lucrarea „Mistreţul alergând”, sculptură de proporţii mici, confecţionată din dinte de balenă, imaginea cărea a fost publicată în anul 1960 în setul de ilustrate ale lucrărilor meşterilor din atelierul de la Tobolsk, achiziţionată de Muzeul Creaţiei Populare din Rusia.                                    
Între anii 1961 şi 1963 a studiat la Institutul Tehnologic Industrial din Moscova, specialitatea „Prelucrarea artistică a metalului şi lemnului”, obţinând calificarea pictor-tehnolog. După absolvirea institutului , timp de doi ani a profesat pictura în cadrul renumitei Şcoli de Artă şi Industrie din Abramţevo, Federaţia Rusă. Între 1966 şi 1970 Alexei Marco activează în calitate de pictor principal în Biroul de proiectare artistică în domeniul esteticii industriale şi design din Moscova. Îşi încearcă vigorile în proiectarea şi confecţionarea bijuteriilor din fildeş, argint şi inserţii de pietre fine sau organice. Elaborează schiţe şi confecţionează piese de podoabă. Este perioada cănd devine bijutier de referinţă înalt apreciat în Federaţia Rusă, dovadă servind participarea frecventă la variate expoziţii de artă plastică şi decorativă, care s-au desfăşurat cu regularitate în oraşele din Federaţia Rusă. Categoria de articole de giuvaiergerie confecţionate de bijutier cuprinde variate inele, cercei, broşe, brăţări, coliere şi medalioane, confecţionate atât din argint cu variate inserţii de pietre fine şi ornamentale, cât şi din fildeş fosil, de Siberia. După mai mulţi ani de pribegie, la 1970 revine la baştină, în Moldova. Artistul activează în calitate de bijutier, prelucrează fildeşul şi confecţionează sculpturi miniaturale.  Activează în cadrul atelierului de giuvaiergerie al Fondului Plastic al Uniunii Artiştilor Plastici din RSSM, devine membru al Consiliului Artistic al Fondului Plastic al Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova. Elaborează schiţe noi şi confecţionează articole inimitabile graţie aptitudinilor artistice şi tehnologice de referinţă. Toate articolele realizate de mâna meşterului Alexei Marco sunt confecţionate conform unor schiţe şi design propriu, fapt care îi permitea amplasarea poansonului personal, care le conferă individualitate şi ridică simţitor prestanţa lor. A fost unicul din RSSM care a aplicat poansonul personal asupra pieselor de podoabă şi plachetelor emailate. 
Artistul a avut o atitudine nemijlocită faţă de educarea estetică, promovarea unor gusturi rafinate şi delicate la capitolul portul podoabelor şi bijuteriilor, demonstrând că bijuteria este absolut individuală şi necesită condiţii speciale de port şi ocazii speciale, diferenţiind bijuterii unicale şi podoabe cotidiene. S-a remarcat în arta decorativă nu numai ca bijutier sau emailier de referinţă, dar şi în calitate de specialist notoriu în domeniul confecţionării sculpturilor decorative de proporţii mici: „Mistreţul”; Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Căuşeni; Scoaterea lui Hristos de pe cruce” etc.
Un capitol deosebit de valoros în creaţia meşterului îl deţin variate figurine dedicate feciorului său, Mircea, care este prezentatorul emisiunii televizate „Moldova are talent”. Scăldat din plin în oceanul dragostei paterne , Mircea beneficiase de numeroase busturi, plachete etc. cu chipul său. Posedând la perfecţiune tehnica emailării artistice, realizează lucrări de referinţă, păstrate actualmente în colecţii muzeale şi private. Pe parcursul activităţii sale a participat la expoziţiile naţionale şi internaţionale: Franţa, Cehoslovacia, Mongolia, Leipzig, Viena, Budapesta, Kairo, Londra, Federaţia Rusă etc.

Majoritatea pieselor confecţionate de maestru înfrumuseţează la moment câteva colecţii private; Muzeul Orujeinaia Palata (Moscova); Muzeul Naţional de Artă a Moldovei; Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a  Moldovei. Multe din articolele realizate de bijutier au fost menţionate de cercetătorii din domeniul artei decorative, drept capodopere. Articolele de podoabă, figurinele de fildeş, plachetele emailate şi tablourile realizate de renumitul bijutier, reprezintă o parte estimabilă a patrimoniului cultural al Republicii Moldova. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din URSS. A decedat la 1 iun. 1993, la Chişinău. Conform deciziei Sovietului de Miniştri al RSSM nr. 115 din 10 apr. 1989, familia Marco în îtreaga componenţă, a fost reabilitată.

 

Mai multe despre viaţa şi activitatea lui Alexei Marco puteţi afla făcând cunoştinţă cu cartea Lilianei Condraticova  „Alexei Marco: Destinul unui bijutier din Moldova”, Iaşi: Ed. Lumen, 2011, 200 p.   

Natalia-Maria Şveţ
                                                                                                        



Monday, May 26, 2014

Minunile lumii moderne


Minunile lumii moderne: Statuia Cristo Redentor (Cristos Mântuitorul)
 

Statuia lui Iisus (Muntele Corcovado)



Considerat ca fiind una din cele şapte minuni ale lumii moderne, monumentul Cristo Redentor (Cristos Mântuitorul) este amplasat la altitudinea de 710 m pe muntele numit Corcovado, în pădurea Tijuca, în zona de Centru-Sud a metropolei Rio de Janeiro.
Planificat cu ocazia aniversării de 100 de ani de la declararea independenței Braziliei, construcția monumentului a început numai după zece ani, din motive financiare.
Piatra fundamentală a fost pusă la 7 septembrie 1922, lucrările la monument au început în 1926. Schițele proiectului au fost întocmite de inginerul Heitor Silva Costa.
Cu sprijinul Franței și Vaticanului s-a reușit realizarea proiectului și sfințirea statuii la data de 12 octombrie 1931,  ora 19:00. Statuia are o înălțime de 30 metri, împreună cu soclul 38 de metri  (numai capul are 3,75 metri), lățimea la nivelul brațelor 28 metri și o greutate de 1145 tone. În soclu se află o capelă unde pot intra 150 de persoane.
Modelul din gips, precum și sculptura a fost efectuată de sculptorul francez Paul Landowski.
Minunatul monument dedicat lui Isus Hristos a devenit un adevărat simbol al Americii Latine. În prezent, Monumentul este folosit de biserica catolică la diferite aniversări ca loc de pelerinaj.
Însă, nu mulţi știu, că chipul acestei gigantice sculpturi a fost opera sculptorului român Gheorghe Leonida.
Gheorghe Leonida provine dintr-o familie care a dat numeroase personalităţi, dintre care surorile sale Eliza Leonida-Zamfirescu (n. 10 noiembrie 1887, Galați - d. 25 noiembrie 1973, București,  ingineră și inventatoare, șefă a laboratoarelor Institutului Geologic al României, a fost membră a Asociației Generale a Inginerilor din România și membră a Asociației Internaționale a Femeilor Universitare, unanim recunoscută drept prima femeie inginer din lume) şi Adela Leonida-Paul (n. 7 aprilie 1890, Galaţi – d. 1928, Bucureşti), medic oftalmolog, precum  şi fratele Dimitrie Leonida – inginer, specialist în energetică, profesor universitar, om de știință român, fondatorul primului Muzeu Tehnic din România, actualul Muzeu Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida” ).
 
 Gheorghe Leonida s-a născut la Galaţi, în 1892 (1893, după alte surse), in familia intelectualilor Anastase Leonida şi Matilda Gill.
A absolvit liceul la Bucureşti, unde apoi a urmat Conservatorul de Arte Frumoase, secţia sculptură.
Debutează în 1915, la un salon naţional. A luptat în Primul Război Mondial.
După război, timp de trei ani continuă studiile de artă în Italia, iar operele sale au fost încununate cu mari premii la Roma (pentru lucrarea „Reveil”) şi la Paris („Le Diable”).
În 1925 se stabileşte în capitala Franţei, unde Paul Landowsky tocmai primise comanda pentru statuia Cristo Redentor (Cristos Mântuitorul).



Devenind celebru în Franța ca portretist, Gheorghe Leonida a fost angajat de către Paul Landowsky în echipa care a început să lucreze la statuia gigantică de la Rio de Janeiro în 1922, fiind însărcinat să sculpteze capul monumentalei statui a Mântuitorului. Materialul de construcție este compus din beton armat, acoperit cu un strat de mozaic.
 
Revenit în ţară, Gheorghe Leonida a continuat să sculpteze, însă a murit la numai 49 de ani, în primăvara lui 1942, căzând de pe acoperişul casei familiei sale din Bucureşti, în timp ce culegea flori de tei.
Lucrările sale se află în principal la Castelul Bran şi la Muzeul Naţional de Artă, dar pot fi admirate şi la alte mari muzee bucureştene.


Pentru mai multă informaţie:
Enciclopedia personalităţilor din România : Lucrare principală : O enciclopedie a personalităţilor cu circa 3740 noi înregistrări, 1900 actualizări, 2540 nominalizări, parţial cu fotografii ale personalităţilor din România / fondată de Ralph Hübner ; red. : Mihaela Andreea Adam, Gabriel Marius Balaşcău, Eugen Barbu, ... ─ Ed. a 2-a . ─ Bucureşti : Hübners Who is Who, 2007
                                                                                                                Maria Sargun

Thursday, April 17, 2014

S-a stins din viaţă Gabriel Garcia Marquez...

Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură, 
Gabriel Garcia Marquez, considerat unul dintre 
cei mai mari scriitori de limbă spaniolă, a murit joi, 
17 aprilie, la domiciliul său din Ciudad de Mexico.

Publicist, nuvelist şi romancier columbian, s-a născut la 6 martie 1928, în localitatea Aracataca, evocată ulterior în opera sa sub numele Macondo, din zona Caraibilor în familia unui telegrafist. Familia stabilindu-se la Sucre (1936), urmează şcoala în oraşul Barranquilla (1940-1942), apoi ca elev bursier, un colegiu iezuit din Bogotá (1943-1947). În 1947 se înscrie la Facultatea de Drept a Universităţii din Bogotá şi publică prima schiţă (“Tretie otperenie”) în suplimentul literar al ziarului “Spectatorul”. După  închiderea Universităţii din capitală (1948) îşi continuă studiile juridice la Cartagena,  la care ulterior renunţă în favoarea ziaristicii. În 1950 obţine postul de redactor şef al cotidianului “Cronica” din Barranquilla. Revenit la Bogotá (1954), ocupă un post de redactor la ”Spectatorul”, ziar în care publică reportaje şi cronici de film. În 1955, obţine un important concurs literar al Asociaţiei Scriitorilor şi Artiştilor din Bogotá şi iese pentru prima dată din ţară, trimis de ziarul “Spectatorul” la Conferinţa celor Patru Mari Puteri de la Geneva şi pentru un timp, corespondent special al ziarului în Europa.
            După suprimarea “Spectatorului”, s-a aflat o perioadă la Roma, unde a audiat şi un curs de cinematografie, după care se stabileşte la Paris, în cartierul latin. Între anii 1955-1960, e corespondent al Agenţiei “Prensa Latina” la Bogotá şi New York.
            Stabilit în Mexic (1960-1967), editează romanul sau cel mai cunoscut (capodopera) “Un veac de singurătate” ("Cien años de soledad"), tradus imediat după apariţie în cincisprezece limbi, elogiat de critica literară: “Marquez este fantastic. Marquez afamenal”, în parte şi de cea română: "... acest amestec extraordinar de iluzie şi realitate de memorie şi profeţie, document literar de cea mai autentică viziune sudamericană” (Mihnea Gheorghiu), pentru care a primit în Italia Premiul Chianchiano, iar în Franţa fiind considerat cea mai bună carte străină a anului 1967, autorul devenind unul dintre marii romancieri ai Americii Latine. Din 1967 e stabilit la Barcelona (Spania).
            A mai semnat volume de nuvele şi romanele: “Frunzişul” ("La hojarasca", 1955), “Colonelului nu are cine să-i scrie” ("El coronel no tiene quien le escriba", 1961), “Funeraliile Mamei Grande” ("Les funerales de Mama Grande") şi “Ora fatală” ("La mala hora", 1962), “Trista povestire a Candidei Eréndira şi a bunicii sale fără suflet” ("La triste historia de Candida Erendira y de su abuela desalmada", 1969), “Toamna patriarhului ("El toño del Patriarca", 1975) “Cronica unei morţi anunţate” ("Cronica de una muerte anunciada", 1981), “Parfumul de guayabva” ("El olor de la guayaba", 1982), “Dragoste în timpul de ciumă” ("El amor en los tiempos de coliero", 1985), “Generalul în labirintul său” ("El general en su labirinto", 1989), “Douăsprezece povestiri călătoare” ("Doce cuentos peregrinos", 1992), “Diatribă de amor” ("Diatriba de amor", 1994), “Notiţe despre o răpire” ("Noticia de un secuestro", 1996) ş.a., traduse şi apărute în edituri de pe toate continentele. Câteva lucrări au fost publicate şi în versiune dramatizată şi adaptate pentru ecran.

Distincţii: 
Premiul ESSO pentru nuvela "La mala hora" (1961);
Laureat al Premiului “Rómulo Gallegros” (1972);
Medalia Legiunii franceze din Paris (1981); 
Decoraţia "Águila Azteca" în Mexic (1982);
Premiul de patruzeci de ani în Cenaclul Ziariştilor (1985);
Membru de onoare al institutului Caro și Cuervo în Bogotá (1993);
Membru de onoare al institutului Caro și Cuervo în Bogotá (1993);
Doctor Honoris Causa al Universităţii Columbia din New York (1971) şi al Universităţii din Cádiz 1994);

Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură al Academiei Regale din Suedia (1982).
Motivaţia juriului Nobel: “… pentru romanele şi povestirile sale în care fantasticul şi realul se îmbină într-o bogată lume imaginară ce reflectă viaţa şi conflictele unui continent”.

Valeria Matvei

Biserica Neagră din Brașov




            Veche de peste 500 de ani, Biserica Neagră este cel mai reprezentativ monument istoric al Braşovului şi cel mai mare edificiu religios între Viena și Istanbul. Unul dintre simbolurile orașului Braşov. Inițial a fost numită Biserica Sfânta Maria.
           Construcția Bisericii a durat aproape 100 de ani, a început în 1380, s-a finalizat în jurul anului 1477. În anul 1421 construcția, neterminată, a avut de suferit din cauza invaziei otomane. În planul inițial, Biserica era prevăzută cu două turnuri, însă din lipsa fondurilor cel de-al doilea turn nu a fost construit niciodată, iar primul și singurul turn a fost finalizat cu 37 de ani mai târziu decât restul clădirii, în 1514. În turnul Bisericii se află unul dintre cele mai mari clopote din Europa și cel mai mare din România, cântăreşte 6300 kg. Pe lângă acesta în turnul Bisericii mai sunt două clopote de dimensiuni mai mici.
           În 1542, din inițiativa umanistului  Johannes Honterus se schimbă statutul Bisericii, devenind biserică luterană odată cu introducerea slujbelor religioase în limba germană de rit evanghelic-luteran. Până în 1542 biserica fusese catolică. Omul de cultură, umanistul Johannes Honterus, este înmormântat în Biserica Neagră.
          Numele de Biserică Neagră se datorează incendiului din 1689. La 21 aprilie 1689, biserica a fost parțial distrusă în urma incendiului. Reconstrucția acesteia a durat aproape 100 de ani. În acest timp s-a extins acoperișul și s-a renovat interiorul pierzându-și influențele gotice și căpătând o influență barocă. Pentru refacerea bolții bisericii au fost aduși meșteri din străinătate deoarece cei din zonă nu aveau cunoștințele necesare refacerii acesteia.
         Orga mecanică Buchholtz, din Biserica Neagră, este cea mai mare, unică și funcțională orgă din sud-estul Europei. A fost construită între anii 1836-1839. Orga are 3993 de tuburi și 76 de registre.
   
     Tot în cadrul Bisericii Negre se află cea mai importantă colecție de covoare orientale din sud-estul Europei. Mare parte din covoarele existente sunt donații ale vizitatorilor. Biserica Neagră din Brașov, are o capacitate de 5000 de persoane, măsoară 90 m lungime și 37 m înălțime iar turnul crucii are 65 m.
         În curtea Bisericii Negre arheologii au găsit peste 50 de morminte medievale din secolul al XII-lea, semn că aici ar fi fost un cimitir medieval. În 1590 este atestat un cutremur, în urma căruia clopotele au bătut fără ca nimeni să le tragă.

*Doritorii de a afla mai multe amănunte din istoria Bisericii Negre pot face cunoştinţă cu cărţile:

Fabini, Herman. Biserica Neagră din Braşov. – Sibiu: Ed. Monumenta, 1997. 

Dăruţ, Vasile. Arta gotică în România. – Bucureşti: Ed. Meridiane, 1979. 

Vasile Cucu, Marian Ştefan. România - Ghid atlas al monumentelor istorice. – Bucureşti: Ed. Sport - Turism, 1979.
                                                                                                      Natalia Şveţ

Friday, March 21, 2014

21 martie în calendar




Ziua internaţională a poeziei 


"Poezia este un fel de muzică, trebuie să o 
auzi ca să o apreciezi" (Voltaire).
"Poezia există-n individ, versul pe hârtie"
                                                                      (Tudor Arghezi).
                                  "Poezia este copilul care rămâne în sufletul 
                                  adolescentului, al omului matur şi al bătrânilor, peste durere, 
                                                       dezamăgire şi suferinţă" (Tudor Arghezi).


Ziua mondială a teatrului de animaţie







 


     Ziua internaţională a pădurii  




                     ŞI...
Ziua internaţională a copiilor străzii 
Ziua mondială pentru eliminarea discriminării rasiale
Ziua internaţională de combatere a insomniei
Ziua mondială a igienei orale
Ziua conştiintei planetare