Sunday, February 10, 2019

11 februarie - Ziua Internațională a femeilor cu activități în domeniul științei

Adunarea Generală a ONU a adoptat la 22 decembrie 2015 o rezoluţie privind stabilirea unei zile internaţionale dedicată recunoaşterii rolului important al fetelor şi femeilor în domeniile ştiinţei şi tehnologiei.

Monday, February 4, 2019

APARIȚIE EDITORIALĂ!

Calendar Național 2019

Suntem deja la cea de-a 27 ediție de promovare a valorilor culturale naționale (și universale)! Volumul, recent apărut, cuprinde peste 270 de articole, 308 pagini.





Personalități și evenimente istorice incluse în luna februarie:

Victor Palii, pictor-scenograf - 70 de ani de la naștere;
Vladimir Okușko, pictor și pedagog - 100 de ani de la stingerea din viață;
Anatolie Marinov, muzeograf - 90 de ani de la naștere;
Sergiu Pavlicenco, profesor universitar, doctor habilitat în filologie - 70 de ani de la naștere;
Mihail Dolgan, academician, profesor universitar, doctor habilitat în filologie - 80 de ani de la naștere;
Aurel Grosu, medic cardiolog, profesor universitar, doctor habilitat în științe medicale - 70 de ani de la naștere;
Iurie Reabuhin, academician, profesor universitar, doctor habilitat în matematică 
80 de ani de la naștere;
Mihai Mireanu, pictor și grafician - 70 de ani de la naștere;
Ana Iuriev, regizoare de film - 75 de ani de la naștere;
Jan Cucuruzac, actor de teatru și film - 70 de ani de la naștere;
Ion Ababii, academician, profesor universitar, doctor habilitat în medicină - 75 de ani de la naștere;
Nicolae Popa, scriitor - 60 de ani de la naștere
ș.a.

Menționăm și evenimentul istoric  80 de ani de la inaugurarea, la Chișinău, a monumentului regelui Ferdinand, Întregitorul de Neam și Țară!

Wednesday, January 23, 2019

Mica Unire - Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859



        Unirea de la 24 ianuarie 1859, cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire a fost cea de la 1918), reprezintă unificarea a celor două principate dunărene, Moldova și Țara Românească, într-un stat unitar. 
        Evenimentul, considerat a fi primul pas  important pe calea înfăptuirii statului național unitar român, este strâns legat de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate (5 ianuarie 1859, în Moldova; 24 ianuarie 1859, în Țara Românească).
       Generaţia care a înfăptuit marele ideal al Unirii din 1859 şi care înfăptuise revoluţia de la 1848, în frunte cu Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Mălinescu, Constantin A. Rosetti, fraţii Ion şi Dim. Brătianu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Boliac, Nicolae Orăşanu ş.a., a întreprins o amplă acţiune de propagandă în favoarea Unirii, atât în ţară, cât şi în străinătate (Viena, Frankfurt, Paris, Londra, Constantinopol).       
       După Războiul Crimeei (1853-1856) dintre Imperiul Rus, pe de-o parte și o alianță a Imperiului Otoman, Regatului Sardiniei, Imperiului Francez și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei pe de altă parte, unirea devine o temă de prim-plan a dezbaterilor politice în Principate, dar și pe plan internațional. Situația externă favorabilă, înfrângerea Rusiei și hegemonia politică a Franței, oferea un context prielnic punerii în practică a proiectului.
       Procesul politic a fost marcat de Conferința de Pace de la Paris (1856), ale cărei decizii au modificat şi statutul internaţional al Principatelor. Acestea prevedeau ieşirea Principatelor Române de sub protectoratul Rusiei şi intrarea lor sub garanția colectivă a puterilor europene, dar cu menţinerea suzeranităţii otomane, revizuirea legilor fundamentale, alegerea Adunărilor ad hoc, care urmau să se pronunțe asupra organizării politice și sociale a țărilor române, integrarea în granițele Moldovei a trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad și Ismail, teritorii care vor fi reanexate de Imperiu Rus în 1878), trimiterea în Principate a unei comisii europene cu misiunea de a propune „bazele viitoarei lor organizări”, libertatea navigației pe Dunăre ș.a.
        Deși, într-o primă fază, listele electorale de reprezentare în Adunarea ad hoc a Moldovei urmau să aducă o majoritate antiunionistă (19 iulie 1857), acestea fiind falsificate de către Nicolae Vogoride, aspirant la tron, după repetarea alegerilor (22 septembrie 1857), s-a adunat Divanul Ad hoc de la Iași, favorabil unirii, iar la 30 septembrie, același an, cel al Valahiei. La 7 și 9 octombrie 1857, sunt elaborate rezoluțiile, prin care se cerea:
- respectarea drepturilor Principatelor și, îndeosebi, a autonomiei lor în cuprinderea vechilor
  lor capitulații încheiate cu Înalta Poartă în anii 1393, 1460, 1511 și 1634;
- unirea Principatelor într-un stat cu numele de România;
- prinț străin cu moștenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare dintre cele europene și
  ai cărui moștenitori să fie crescuți în religia țării;
- neutralitatea pământului Principatelor;
- puterea legiuitoare încredințată Adunării Obștești, în care să fie reprezentate toate  
  interesele nației.
        Datorită votului popular favorabil unirii în ambele principate, rezultat în urma Adunărilor ad hoc, a fost adoptată, de către puterile europene, Convenția de la Paris (1858). Acest document, cu rol de constituţie pentru principate, prevedea următoarele: principatele își păstrează autonomia sub suzeranitatea Porții și sub protecția celor șapte puteri europene; se adoptă denumirea de Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei, fiecare având instituții proprii; se înființează instituții comune, precum Comisia Centrală de la Focșani (care elabora proiectele de legi de interes comun), Înalta Curte de Justiție și Casație, armata; se prevăd principii de organizare și de modernizare a viitorului stat (separarea puterilor în stat, desființarea privilegiilor de clasă, egalitatea în fața legii, drepturi politice pentru creștini, libertatea individuală); dreptul de vot ramâne cenzitar. De fapt, acest document era un compromis între împăratul Franței, Napoleon al III-lea, și regina Marii Britanii, Victoria, stabilindu-se ca unirea principatelor să fie una formală.
     Au urmat alegerile pentru Adunările Elective, care urmau să-i desemneze pe cei doi domni, câte un reprezentant pentru fiecare principat. În Moldova a fost ales în unanimitate, la 5 (17) ianuarie 1859, liderul unionist Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Naționale”. (Reprezentanții acestei grupări, ce avea ca obiectiv unirea Moldovei cu Țara Românească, au oscilat o vreme între a avea un candidat al lor și a-l susține pe Grigore Sturza, fiul fostului domnitor Mihail Sturza).
      În şedinţa Adunării Elective din 12 (24) ianuarie 1859, de la București, Cuza a fost ales în unanimitate domn al Ţării Româneşti, astfel a adus ambele Principate într-o uniune personală.
      La 20 noiembrie 1861, Imperiul Otoman și puterile europene au căzut de acord că unirea Moldovei cu Țara Românească, fiind deja un fapt împlinit, trebuie acceptată. Prin Proclamaţia de la Iaşi (11 decembrie 1861), Alexandru Ioan Cuza, Domn al Moldovei  și Domn al Țării Românești (cu guverne şi adunări separate la acea dată), aduce oficial la cunoştinţă că: „Unirea este îndeplinită. Naţionalitatea Română este întemeiată. Acest fapt măreţ, dorit la generaţiunile trecute, aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu căldură de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă, de Puterile garante şi s-a înscris în datinile Naţiunilor. Dumnezeul părinţilor noştri a fost cu ţara, a fost cu noi. El a întărit silinţele noastre prin înţelepciunea poporului şi a condus Naţiunea către un falnic viitor. În zilele de 5 și 24 Ianuarie aţi depus toată a voastră încredere în Alesul naţiei, aţi întrunit speranţele voastre într-un singur Domn. Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie. Vă iubiţi Patria, veţi şti a o întări. Să trăiască România!
      La 22 ianuarie (stil vechi) 1862, s-a format primul guvern unitar al României. Două zile mai târziu (24 ianuarie 1862), adunările Moldovei şi Ţării Româneşti, reunite în şedinţă comună, au proclamat oraşul Bucureşti drept capitală a întregii ţări.
      Din 1866, potrivit Constituției promulgate la 1 iulie, Principatele Unite încep să se numească oficial România.
      Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deși scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne. Au început să fie aplicate o serie de reforme progresiste, care au dus la crearea şi dezvoltarea  instituţiilor statale (reforma electorală, reforma agrară, a învățământului, secularizarea averilor mănăstirești etc.)  A fost adoptat primul Cod civil și Cod penal din țarile române (inspirate după Codul napoleonian). A fost fondată Universitatea din Iași (1860) și cea din București (1864). Au fost înregistrate succese importante în domeniul afacerilor externe. În anul 1860, s-a înfiinţat, la Paris, prima agenţie diplomatică română şi s-a încheiat Convenţia telegrafică cu Rusia, cea dintâi convenţie internaţională a Principatelor.
      În urma unei lovituri de stat și asocierii politice de moment între conservatori și liberali, cunoscută în istorie sub numele de Monstruoasa Coaliție, domnitorul a fost forțat să abdice (22 februarie 1866). Cu toate acestea recunoașterea Unirii depline, a șirului de reforme inițiate de Cuza, mai apoi și aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (Carol I) (10 mai 1866), care se bucura atât de sprijinul Franței cât și de cel al Prusiei, a făcut ca actul de la 1859 să fie ireversibil.
      Totuși unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. În 1848, domnitorul muntean Gheorghe Bibescu face primul pas spre unirea Principatelor, desființând Vama din Focșani, care era cel mai important punct vamal dintre cele două țări. Actul a fost precedat în 1842 de un proiect de unificare al măsurilor și greutăților.  
      Ideea Unirii Moldovei și a Țării Românești, avansată  încă din secolul al XVIII-lea, a fost exprimată intens în  timpul revoluţiei de la 1848, iar după revoluţie, Unirea a devenit problema centrală, dominantă, a vieţii politice româneşti.
      Neţinând cont de interesele poporului român, în primăvara anului 1849, Imperiul Otoman şi Rusia Țaristă încheiase la Balta-Liman o convenţie care afecta grav suveranitatea Principatelor. Se stabilea ca domnitorii ţărilor româneşti să fie numiţi direct de sultan, cu acordul Rusiei Țariste, şi aceştia să fie consideraţi înalţi funcţionari ai Imperiului Otoman. În Moldova a fost înscăunat Grigore Alexandru Ghica, iar în Ţara Românească – Barbu Ştirbei. În urma acestei convenții, acțiunile unioniste s-au desfașurat prin variate modalități: constituirea Comitetelor Unirii la Iași și la București (1856); editarea unor organe de presă („România literară”, „Steaua Dunării” din Iași; „Românul”, București); venirea în patrie a unor revoluționari pașoptiști (îndeosebi în Moldova, ca urmare a regimului liberal-moderat al domnitorului Grigore Alexandru Ghica) etc.  Dacă în Țara Românească majoritatea covârșitoare a opiniei publice a susținut ideea unirii, în Moldova, liderii Partidei Unioniste a avut în față opoziția separatiștilor moldoveni (Nicolae Istrate, ideologul mișcării separatiste, Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi ș.a.), care insistau asupra menținerii separării, motivându-și opțiunea prin posibila decădere a Iașilor și a Moldovei etc.
       Unirea de la 1859 a constituit un imbold și pentru românii aflați sub ocupație străină. Chiar dacă Basarabia nu a participat nemijlocit la actul Unirii Principatelor, elita culturală de aici, cu viziuni naţionale, a fost preocupată mereu de acest ideal, luptând pe întinsul întregiului teritoriu pentru apărarea intereselor neamului, păstrarea limbii strămoşeşti și a obiceiurilor pământului.  „În Basarabia, mișcarea unionistă din anii ’50 și unirea Principatelor au generat două procese contrapuse. A fost vorba, în primul rând, de înviorarea și fortificarea sentimentului național românesc al boierilor culți și intelectualilor moldoveni, determinând conturarea în cadrul societății basarabene a unei grupări «românofile»
distincte, dând startul unei rezistențe culturale mai mult sau mai puțin directe față de politica de rusificare. Fenomenul s-a produs sub influența noului context politic constituit după înfrângerea Imperiului Rus în războiul Crimeii (1853-1856) și retrocedarea, în anul 1856, a județelor de sud ale Basarabiei (Bolgrad, Cahul, Ismail) către Principatul Moldovei. Evenimentele respective au coincis și cu o oarecare relaxare, un mic «dezgheț» al regimului autocrat, după urcarea pe tron a țarului Alexandru II (1855-1881), în urma eforturilor depuse de acesta de a reforma și moderniza structurile economice și sociale anacronice ale Imperiului Rus. Documentele rusești din acei ani consemnează activitatea culturală a grupării boierești «românofile» în frunte cu Carol și Alexandru Cotruță, Nicolae și Aristide Caso, Constantin Cazimir, Constantin Cristi etc., orientată spre extinderea predării limbii române în școlile din Basarabia, utilizării ei în administrație și în viața publică, elaborării și publicării unor abecedare și a altor cărți didactice pentru predarea limbii române, preluării și achiziționării manualelor și a literaturii pentru elevii basarabeni din România, fondarea tipografiilor pentru publicarea literaturii în limba română, editarea ziarelor naționale, consolidarea relațiilor cu organizațiile național-culturale din România etc” (Gheorghe Negru).
      Promotori activi ai Unirii au fost scriitorii, unii deja stabiliţi cu traiul în Principate, dar și cei rămași în stânga Prutului. Alecu Russo, autor al poemului în proză Cântarea României", 1850, a fost printre semnatarii a două documente importante elaborate la Braşov (mai-iunie 1848) de către refugiaţii politici din Moldova: Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei şi Proclamaţia partidului naţional către români. Punctul 6 al Prinţipiilor… prevedea unirea Moldovei şi a Valahiei într-un singur stat neatârnat românesc, acesta fiind primul document oficial revoluţionar în care se cerea Unirea Principatelor într-un stat unitar, independent. Alecu Donici colaborează la ziarele unioniste „Steaua Dunării”, „Buciumul” şi „Opiniunea” (ultimele două ziare au apărut la Paris), publicând fabule şi poezii care propagau ideea Unirii (Vaporul şi calul, Présura, „La Buciumul” erc.). De asemenea, B. P. Hasdeu, prin publicaţia periodică România, se angajează plenar în lupta decisivă pentru realizarea unirii. În demersurile sale B. P. Hasdeu se sprijinea şi pe ideile promovate de tatăl său, Alexandru Hâjdeu, în „Epistolă către români”, publicată în primul număr al ziarului „România". Alexandru Hâjdeu, locuind în Basarabia, a fost cel care a susţinut financiar primele publicaţii periodice ale fiului său, inclusiv ziarul România, scoasă la Iași la 2 ianuarie 1858. Și alți literați din Basarabia au publicat în ziarele şi revistele din principate, exprimându-și deschis atitudinea în această problemă.

                                       (Articol preluat din ,,Calendar Național 2019)

Thursday, January 3, 2019

APARIȚIE EDITORIALĂ




Lucrare elaborată de Biblioteca Națională a Republicii Moldova cu prilejul Centenarului Marii Uniri a românilor de la 1918.
Urmăriți   http://bnrm.md, rubrica  NOUTĂȚI! În curând va avea loc lansarea!!!

Monday, February 5, 2018

14 februarie - Ziua mondială de dăruire a cărților

La data de 14 februarie 2018, de Ziua îndrăgostiților, va fi și Ziua mondială de dăruire a cărților (International book Giving Day).
Deja al șaselea an, oamenii din întreaga lume, sărbătoresc și dragostea față de lectură oferind în dar O CARTE!!!



Thursday, April 13, 2017

Inventatorul paraşutei militare româneşti, necunoscut acasă, în Republica Moldova


Despre generalul Grigore Baştan, inventatorul paraşutei militare româneşti, care a deţinut 45 de ani un record naţional şi a sărit din avion cu fiul în braţe, pentru a face o demonstraţie, nu se cunoaşte nimic la baştina sa. Atât de bine au ştiut sovieticii să şteargă urmele istoriei…
Cine a fost primul general paraşutist din Armata Română
Grigore Baştan s-a născut la 23 ianuarie 1922 în satul Coşcodeni, comuna Flămânzeni, judeţul Bălţi (azi raionul Sângerei). După absolvirea claselor primare a urmat un gimnaziu agricol, apoi a plecat pentru continuarea studiilor la Tecuci, împreună cu surorile sale, Tamara şi Raisa, ceilalţi membri ai familiei rămânând în Basarabia şi cunoscând prigoana autorităţiilor sovietice. În anii `60 şi-a completat şi terminat studiile liceale. Generalul Grigore Baştan este considerat părintele paraşutiştilor militari români. Pe lângă meritele de a reforma această armă de elită, Baştan a devenit un reper în istoria paraşutiştilor. A deţinut timp de 45 de ani recordul naţional la saltul cu paraşuta, până pe 12 aprilie 2015, şi a sărit cu fiul său în braţe, pentru a demonstra cât de sigură e paraşuta inventată de el. La 20 august 1970, generalul Grigore Baştan, comandant în acel moment al Trupelor de Paraşutişti şi locţiitor pentru Paraşutişti al Comandantului Aviaţiei Militare, a stabilit un record naţional de paraşutare care a fost, timp de 45 de ani, de neatins. Grigore Baştan avea să devină o legendă vie a paraşutiştilor militari şi sportivi.   ”Această zi de 20 august a intrat în istoria paraşutismului românesc, privind atât pe cel sportiv cât, mai ales, pe cel militar: sportiv pentru că atunci a fost efectuată o paraşutare de la altitudinea de 10.000 de metri cu cădere liberă 7.000 m, şi militar pentru că a fost executată cu completul de paraşute BG7M şi BG3M care, începând de atunci, echipează unităţile de paraşutişti din Sistemul Naţional de Apărare. 
Parametrii paraşutării mai conţin şi două elemente semnificative: deplasarea pe orizontală s-a produs pe o distanţă de 11 kilometri. Paraşutarea s-a efectuat dintr-un avion AN-24T pilotat de către colonelul Iacob Mihai, aflat în echipaj cu copilotul Malaicu Iosif, cu Bratu Genone, navigator de bord, cu Păştin Vasile, mecanic de bord”, scria în 1997, generalul Iosif Rus, într-o publicaţie dedicată memoriei generalului Baştan. Grigore Baştan a acceptat provocarea vieţii, la vârsta de 47 de ani. ”Recordul de la 10.000 m. a fost răspunsul la provocarea făcută de primul instructor de paraşutism, Traian Demetrescu, al cărui record de înălţime era de 7110 m. Pregătirea în sine a durat 11 luni şi 20 de zile. Ziua de 20 august a fost stabilită înainte, iar ca o caracteristică meteorologică, menţionez că acea perioadă era prevăzută a fi foarte călduroasă (+31 grade C). Decolarea a avut loc de la Baza Aeriană Otopeni – Bucureşti, cu o aeronavă de tip AN-24 T”, povesteşte Marius Baştan, fiul generalului, într-o revistă militară. Zborul avea să fie unul plin de încercări. Tensiunile au apărut din timpul deplasării pe traiectul de zbor Bucureşti -  Buzău, Bacău - Buzău. ”După altitudinea de 5.000 de metri, temperatura în interiorul aeronavei a început să scadă, suficient pentru a simţi frigul, întrucât aparatul nu era prevăzut cu instalaţie de climatizare. Faptul că de la 8.000 până la 10.000 metri ascensiunea nu a mai fost cea prevăzută la pregătire a determinat surpriza, şi anume butelia de oxigen s-a golit, numai şansa a făcut ca inginerul de bord, cpt. Bejan Florin, care supraveghea zborul, să observe starea în care se afla generalul Grigore Baştan (ameţeli, înclinări ale capului, etc). Imediat, a scos furtunul de oxigen de la instalaţia avionului şi l-a cuplat la butelia de oxigen a paraşutei. Toate aceste lucruri se petreceau în secvenţe rapide, pentru că mai era puţin până la momentul părăsirii bordului aeronavei”, povesteşte fiul lui Grigore Baştan.
Marius Baştan descrie momentele complicate care au urmat după ce becul verde al aeronavei s-a aprins pentru a semnaliza deschiderea trapei. Temperatura cu care a luat contact curajosul paraşutist a fost de -65 de grade Celsius. ”Chiar şi cu pregătirea făcută, la ieşirea din aeronavă, s-a ivit o altă surpriză. Contactul cu mediul extern a determinat formarea multor ghemuri de gheaţă care, pur şi simplu, au sfâşiat combinezonul şi tubul de oxigen, astfel că sistemul de amorsare al acestora a cedat şi numai datorită antrenamentului s-a reuşit, în sensul că nemaiavând oxigen se putea sufoca. În acel moment, a dus mâinile spre faţă prinzând furtunul şi l-a introdus în gură. (…). Pe tot acest parcurs trebuie să amintim că s-a petrecut un lucru aproape de necrezut: Generalul Baştan a vorbit tot timpul cu cei de la sol. Când altimetrul a ajuns la 3.000 m., iar cronometrul a atins cifra de 180 secunde, a tras de comanda paraşutei principale BG7M. (…). La atingerea solului se putea observa gheaţa ce persista atât pe elementele metalice, cât şi pe capota paraşutei de siguranţă. De asemenea, combinezonul din piele prezenta mii de tăieturi foarte fine, datorate acelor de gheaţă”, descrie Marius Baştan finalul saltului cu care tatăl său a înregistrat un record naţional.  Chiar Marius Baştan a fost părtaş la un episod care i-a adus tatălui său faima. Pentru a demonstra cât de sigură este paraşuta inventată de el în 1960, a decis să execute un salt cu băiatul său, Marius, în braţe, care avea 5 ani. ”Această întâmplare a declanşat o stare de agitaţie în familie. Adevărul e că tatăl meu a sărit cu mine în braţe de la o înălţime normală, 3.000 metri. Un salt obişnuit, pe care l-a făcut nu atât pentru senzaţional, ci pentru că se impunea în momentul respectiv depăşirea unei anumite atmosfere create în unitate în urma decesului unuia dintre soldaţi. A fost un incident şi, practic, soluţia era să depăşească momentul psihologic prin demonstrarea siguranţei totale a paraşutei create de el, oferindu-şi propriul copil drept garanţie”, a declarat Valentina Baştan, fiica generalului, într-un interviu acordat publicistului Dumitru Ion Dincă. Paraşutele româneşti, inventate şi brevetate în anul 1960 de General Grigore Baştan, au întrat în dotarea trupelor de paraşutişti din armata română, în 1961. Erau de o siguranţă absolută, prevăzute cu un sistem de largare, ceea ce permite paraşutistului să rezolve incidente neprevăzute atât în aer cât şi la aterizare. 
Paraşuta BG7M are 3 fante care permit pilotarea cu uşurinţă pentru a asigura o aterizare în condiţii bune. Această paraşută poate aduce la sol, în siguranţă, peste 150 kg, însemnând personalul paraşutist militar, container cu muniţie, armament, alimente. Se pot executa lansări de dificultate pe apă, ziua şi noaptea, munţi şi păduri, ploaie sau ninsoare, indiferent de condiţii meteo.   

Atras de haina militară, la 26 ianuarie 1939 a fost „însumat voluntar” la Şcoala Militară de Pilotaj din Tecuci. Şi-a însuşit foarte repede noţiunile de pregătire militară şi datorită rezultatelor obţinute în activitatea de instruire a fost avansat la gradele de fruntaş, caporal şi sergent. A fost mobilizat la 29 iunie 1940, apoi demobilizat, dar menţinut sub arme, cinci luni mai târziu. La 10 iunie 1941, când a fost înfiinţată prima subunitate de paraşutişti din armata română, Grigore Baştan s-a prezentat pentru încadrare. În urma examinării, la probele de cunoştinţe generale şi limbi străine a fost declarat admis fiind alocat la indemnizaţia de zbor prevăzută de reglementările din 1941. Pe data de 1 octombrie 1941 a fost brevetat paraşutist, în perioada 10 septembrie 1942–31 iulie 1943, a urmat Şcoala de Subofiţeri de Infanterie nr. 2 de pe lângă Batalionul de Gardă al Conducătorului Statului, fiind detaşat la Şcoala de Subofiţeri Pionieri Râmnicu Vâlcea, până la data de 1 septembrie 1943 când a fost avansat la gradul de sergent major. Din 1943, a fost încadrat la Batalionul de Paraşutişti, iar de la 1 decembrie 1943 în cadrul Companiei a 8-a din cadrul Batalionului 4 Paraşutişti. Cu această unitate a participat în luna august 1944 la luptele pentru eliberarea Bucureştiului, având funcţia de subofiţer cu armamentul. La 7 martie 1949, a fost detaşat la Academia Militară Generală pentru a urma cursurile Şcolii de lectori a D.S.P.A., la 20 august 1949 a fost avansat în mod excepţional la gradul de locotenent, apoi la gradul de locotenent major, la 30 decembrie 1949. 
Din funcţiile avute, a luptat pentru reânfiinţarea unităţii de paraşutişti, lucru ce s-a întâmplat la 1 noiembrie 1950, prin ordin al ministrului forţelor Armate, Baştan fiind trecut pe linie de comandă şi numit în funcţia de şef de stat major al Batalionului 1 Paraşutişti de la Tecuci, funcţie deţinută până în iulie 1952. A fost avansat căpitan la 2 mai 1951 şi ulterior, la gradul de maior la 24 mai 1952. În anul 1952 a efectuat şi 22 ore în calitate de observator aerian. În perioada decembrie 1953-septembrie 1954, Grigore Baştan a urmat Cursul Academic Superior de pe lângă Academia Militară Generală. Nevoia de pregătire şi perfecţionare, precum şi cerinţele funcţiei şi posibilităţile de accedere în funcţii superioare l-au făcut să-şi îndrepte paşii spre continuarea studiilor superioare. Astfel că, în perioada 1 octombrie 1964-19 august 1967 a urmat cursurile Academiei Militare Generale, Facultatea Arme şi Servicii, secţia Arme Întrunite, pe care a absolvit-o cu rezultate foarte bune. La 1 septembrie 1967 a fost numit în funcţia de locţiitor al şefului de stat major pentru Desant aerian al Armatei a 2-a, având în vedere că Regimentul 60 Desant Paraşutare era în subordinea acesteia. În urma experimentelor şi observaţiilor făcute pe timpul exerciţiilor de paraşutare a conceput, realizat şi perfecţionat un model îmbunătăţit de paraşută pentru personal. În anul 1969 a executat pentru prima dată o paraşutare dintr-un avion turbopropulsor.
    La 20 august 1970, a stabilind recordul naţional de înălţime la saltul cu paraşuta, record omologat de Aeroclubul Central Român şi pentru care, în anul 1971, a primit titlul de „Maestru emerit al sportului”. Ca o încununare a unei activităţi deosebite desfăşurate în slujba armatei, a apariţiei, dezvoltării, organizării şi pregătirii trupelor de paraşutişti, a unei activităţi de excepţie în domeniul paraşutismului sportiv, a activităţii de inventator al unor tipuri de paraşute aflate în dotarea trupelor de paraşutişti, prin decretul din 7 mai 1971 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române, i s-a acordat gradul de general maior. Pe durata celor 40 de ani de carieră militară, din care peste trei decenii în slujba paraşutismului militar românesc, Grigore Baştan a executat un număr de 677 salturi cu paraşuta, în toate condiţiile meteo, inclusiv iarna, salturi pe apă, lacuri sau pe Marea Neagră, în zona muntoasă, pe timp de noapte şi salturi de la mare altitudine. A fost trecut în retragere la data 7 martie 1979. În ultimii ani de carieră şi după pensionare a lucrat la redactarea unei istorii a paraşutismului militar românesc, lucrare care nu a putut fi publicată decât mult mai târziu, după căderea regimului comunist, din cauza caracterului confidenţial a activităţilor de organizare şi instruire a trupelor de paraşutişti.  
A murit după o scurtă suferinţă, în urma unui infarct miocardic, produs în urma unor emoţii puternice şi a unor discuţii contradictorii cu anumiţi factori de răspundere, în ziua de 8 februarie 1983. A fost înmormântat cu onorurile militare cuvenite în Cimitirul Militar Ghencea. Drept omagiu pentru activitatea depusă în slujba paraşutismului militar românesc numele său a fost atribuit Centrului de Instruire pentru Forţele Speciale de la Buzău, precum şi unei străzi din acest oraş, considerat leagăn al paraşutismului militar. De asemenea, Şcoala generală nr. 6 din municipiul Buzău a primit numele generalului în toamna anului 2014. (Eugen-Dorin Spătaru, Generalul-maior paraşutist Grigore Baştan, Revista Document). Istoria recordurilor la paraşutare   Recordul generalului Baştan a fost doborât abia anul acesta, în ziua de Paşte, de către instructorul Gabriel Dan Chiriac, de la Aeroclubul României, care a executat un salt cu paraşuta, din balon, de la 10.400 m altitudine.Primul mare nume al paraşutismului românesc este cel al Smarandei Brăescu, cea care  stabilea un record mondial absolut la paraşutism, pe 19 mai 1932, printr-o lansare cu paraşuta pe aeroportul din Sacramento. Românca a sărit de la înălţimea de 7.233 de metri, coborârea durând în jur de 25 de minute. La plecare către doborârea recordului, Smaranda Brăescu spunea: ”Viaţa mea nu înseamnă nimic dacă o ţin pentru mine. Viaţa mea o dăruiesc ţării, dar vreau să o dăruiesc frumoasă şi încărcată de glorie. Nu mă voi întoarce decât biruitoare”. Această lansare, omologată de către Federaţia Aeronautică Internaţională, i-a înscris numele în Cartea de Aur a aviaţiei mondiale. Recordul stabilit de Smaranda Brăescu a fost cu greu doborât, peste 20 de ani, de căpitanul aviator Traian Demetrescu-Popa. La 8 mai 1951, pe aerodromul Popeşti-Leordeni, acesta a efectuat o lansare de la înălţimea de 7.250 de metri, cu o cădere liberă de 6.500 de metri, păstrând în panoplia aviaţiei române mândria recordului naţional şi mondial. Recordul a rămas în picioare timp de 19 ani, până când a fost înregsitrat recordul generalului Baştan.
 
Baştan, Grigore. Istoria paraşutismului militar din România / Grigore Baştan. – Galaţi: Porto-Franco, 1997. – 178 p.: il.
Baştan, Grigore. Paraşutismul / Grigore Baştan, Ioan Constantin Sabin. – Bucureşti: Ed. Militară, 1963. – 287 p.
                                                 * * *
Spătaru, Eugen Dorin. Generalul paraşutist Grigore Baştan: O viaţă sub cupola de mătase / Eugen Dorin Spătaru. – Bucureşti: Ed. Militară, 2015. – 168 p.: il.

                                                                                                                   Natalia Şveţ







Tuesday, January 6, 2015

Din "Calendar moldovenesc" 1935





Calendar Moldovenesc pe anul 1935, 1935
Titlu
Calendar Moldovenesc pe anul 1935
Subiect
calendare
Descriere
Apare în limba română, sub egida Asociaţiei culturale „Astra Basarabiei”.
Editor
Biblioteca Naţională a Republicii Moldova
Contribuitor
David, Al. (red.)
Data
2012
Tip
Anuar;
Carte veche
Format
text/xml;
image/tiff
Sursă
Calendar Moldovenesc = Календар Молдовенеск / alcăt. de red. ziarului „Cuântul Moldovenesc”. – 1914 – . – Chisinau: Tipografia "Tiparul Moldovenesc", 1934 . – 95 p.
Limbă
ro
Acoperire
Sec.20;
Basarabia
Drepturi
Domeniul Public