Tuesday, January 6, 2015

Din "Calendar moldovenesc" 1935





Calendar Moldovenesc pe anul 1935, 1935
Titlu
Calendar Moldovenesc pe anul 1935
Subiect
calendare
Descriere
Apare în limba română, sub egida Asociaţiei culturale „Astra Basarabiei”.
Editor
Biblioteca Naţională a Republicii Moldova
Contribuitor
David, Al. (red.)
Data
2012
Tip
Anuar;
Carte veche
Format
text/xml;
image/tiff
Sursă
Calendar Moldovenesc = Календар Молдовенеск / alcăt. de red. ziarului „Cuântul Moldovenesc”. – 1914 – . – Chisinau: Tipografia "Tiparul Moldovenesc", 1934 . – 95 p.
Limbă
ro
Acoperire
Sec.20;
Basarabia
Drepturi
Domeniul Public

Tuesday, September 30, 2014

Destinul unui bijutier din Moldova




      Puţini dintre noi cunosc faptul că şi în Republica Moldova au activat meşteri bijutieri, care au realizat pe parcursul anilor podoabe personale din aur, argint şi diferite piese de cult. Au trecut mulţi ani pentru ca numele bijutierului Alexei Marco să-şi facă apariţie. Artist plastic, în domeniul artei bijutieriilor, emailării artistice şi confecţionării sculpturilor miniaturale din fildeş. A intrat în istoria artelor decorative din Republica Moldova nu doar ca unul dintre cei mai talentaţi,  renumiţi şi apreciaţi giuvaiergii din a doua jumătate a secolului XX, dar şi ca artist  plastic, specialist în emailare artistică şi prelucrarea fildeşului. S-a născut la 17 mart. 1935, la Sturuzeni, Volontirovca, în familia lui Zahar Pavel Marco şi Ana Fiodor Golovei. Din cei şase fraţi şi surori, Alexei fusese al treilea copil. Fiind deportat în 1949 împreună cu familia sa Alexei Marco se distanţează de hazardul destinului, apelând la arta frumosului, pe care nici surghiunul nu a fost capabil s-o distrugă. A lucrat mai bine de 11 ani în atelierul „Tобольский косторез” din oraşul rus Tobolsk. După numai patru luni de ucenicie, încearcă să lucreze independent, figurile din fildeş. Concomitent cu creaţia şi realizarea ideilor sale fantastice în 1960, Marco a frecventat şcoala serală. Tot în această perioadă, pentru prima dată este menţionat numele lui în literatura de specialitate şi este apreciată corespunzător creaţia sa. Debut profesional cu lucrarea „Mistreţul alergând”, sculptură de proporţii mici, confecţionată din dinte de balenă, imaginea cărea a fost publicată în anul 1960 în setul de ilustrate ale lucrărilor meşterilor din atelierul de la Tobolsk, achiziţionată de Muzeul Creaţiei Populare din Rusia.                                    
Între anii 1961 şi 1963 a studiat la Institutul Tehnologic Industrial din Moscova, specialitatea „Prelucrarea artistică a metalului şi lemnului”, obţinând calificarea pictor-tehnolog. După absolvirea institutului , timp de doi ani a profesat pictura în cadrul renumitei Şcoli de Artă şi Industrie din Abramţevo, Federaţia Rusă. Între 1966 şi 1970 Alexei Marco activează în calitate de pictor principal în Biroul de proiectare artistică în domeniul esteticii industriale şi design din Moscova. Îşi încearcă vigorile în proiectarea şi confecţionarea bijuteriilor din fildeş, argint şi inserţii de pietre fine sau organice. Elaborează schiţe şi confecţionează piese de podoabă. Este perioada cănd devine bijutier de referinţă înalt apreciat în Federaţia Rusă, dovadă servind participarea frecventă la variate expoziţii de artă plastică şi decorativă, care s-au desfăşurat cu regularitate în oraşele din Federaţia Rusă. Categoria de articole de giuvaiergerie confecţionate de bijutier cuprinde variate inele, cercei, broşe, brăţări, coliere şi medalioane, confecţionate atât din argint cu variate inserţii de pietre fine şi ornamentale, cât şi din fildeş fosil, de Siberia. După mai mulţi ani de pribegie, la 1970 revine la baştină, în Moldova. Artistul activează în calitate de bijutier, prelucrează fildeşul şi confecţionează sculpturi miniaturale.  Activează în cadrul atelierului de giuvaiergerie al Fondului Plastic al Uniunii Artiştilor Plastici din RSSM, devine membru al Consiliului Artistic al Fondului Plastic al Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova. Elaborează schiţe noi şi confecţionează articole inimitabile graţie aptitudinilor artistice şi tehnologice de referinţă. Toate articolele realizate de mâna meşterului Alexei Marco sunt confecţionate conform unor schiţe şi design propriu, fapt care îi permitea amplasarea poansonului personal, care le conferă individualitate şi ridică simţitor prestanţa lor. A fost unicul din RSSM care a aplicat poansonul personal asupra pieselor de podoabă şi plachetelor emailate. 
Artistul a avut o atitudine nemijlocită faţă de educarea estetică, promovarea unor gusturi rafinate şi delicate la capitolul portul podoabelor şi bijuteriilor, demonstrând că bijuteria este absolut individuală şi necesită condiţii speciale de port şi ocazii speciale, diferenţiind bijuterii unicale şi podoabe cotidiene. S-a remarcat în arta decorativă nu numai ca bijutier sau emailier de referinţă, dar şi în calitate de specialist notoriu în domeniul confecţionării sculpturilor decorative de proporţii mici: „Mistreţul”; Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Căuşeni; Scoaterea lui Hristos de pe cruce” etc.
Un capitol deosebit de valoros în creaţia meşterului îl deţin variate figurine dedicate feciorului său, Mircea, care este prezentatorul emisiunii televizate „Moldova are talent”. Scăldat din plin în oceanul dragostei paterne , Mircea beneficiase de numeroase busturi, plachete etc. cu chipul său. Posedând la perfecţiune tehnica emailării artistice, realizează lucrări de referinţă, păstrate actualmente în colecţii muzeale şi private. Pe parcursul activităţii sale a participat la expoziţiile naţionale şi internaţionale: Franţa, Cehoslovacia, Mongolia, Leipzig, Viena, Budapesta, Kairo, Londra, Federaţia Rusă etc.

Majoritatea pieselor confecţionate de maestru înfrumuseţează la moment câteva colecţii private; Muzeul Orujeinaia Palata (Moscova); Muzeul Naţional de Artă a Moldovei; Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a  Moldovei. Multe din articolele realizate de bijutier au fost menţionate de cercetătorii din domeniul artei decorative, drept capodopere. Articolele de podoabă, figurinele de fildeş, plachetele emailate şi tablourile realizate de renumitul bijutier, reprezintă o parte estimabilă a patrimoniului cultural al Republicii Moldova. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din URSS. A decedat la 1 iun. 1993, la Chişinău. Conform deciziei Sovietului de Miniştri al RSSM nr. 115 din 10 apr. 1989, familia Marco în îtreaga componenţă, a fost reabilitată.

 

Mai multe despre viaţa şi activitatea lui Alexei Marco puteţi afla făcând cunoştinţă cu cartea Lilianei Condraticova  „Alexei Marco: Destinul unui bijutier din Moldova”, Iaşi: Ed. Lumen, 2011, 200 p.   

Natalia-Maria Şveţ
                                                                                                        



Monday, May 26, 2014

Minunile lumii moderne


Minunile lumii moderne: Statuia Cristo Redentor (Cristos Mântuitorul)
 

Statuia lui Iisus (Muntele Corcovado)



Considerat ca fiind una din cele şapte minuni ale lumii moderne, monumentul Cristo Redentor (Cristos Mântuitorul) este amplasat la altitudinea de 710 m pe muntele numit Corcovado, în pădurea Tijuca, în zona de Centru-Sud a metropolei Rio de Janeiro.
Planificat cu ocazia aniversării de 100 de ani de la declararea independenței Braziliei, construcția monumentului a început numai după zece ani, din motive financiare.
Piatra fundamentală a fost pusă la 7 septembrie 1922, lucrările la monument au început în 1926. Schițele proiectului au fost întocmite de inginerul Heitor Silva Costa.
Cu sprijinul Franței și Vaticanului s-a reușit realizarea proiectului și sfințirea statuii la data de 12 octombrie 1931,  ora 19:00. Statuia are o înălțime de 30 metri, împreună cu soclul 38 de metri  (numai capul are 3,75 metri), lățimea la nivelul brațelor 28 metri și o greutate de 1145 tone. În soclu se află o capelă unde pot intra 150 de persoane.
Modelul din gips, precum și sculptura a fost efectuată de sculptorul francez Paul Landowski.
Minunatul monument dedicat lui Isus Hristos a devenit un adevărat simbol al Americii Latine. În prezent, Monumentul este folosit de biserica catolică la diferite aniversări ca loc de pelerinaj.
Însă, nu mulţi știu, că chipul acestei gigantice sculpturi a fost opera sculptorului român Gheorghe Leonida.
Gheorghe Leonida provine dintr-o familie care a dat numeroase personalităţi, dintre care surorile sale Eliza Leonida-Zamfirescu (n. 10 noiembrie 1887, Galați - d. 25 noiembrie 1973, București,  ingineră și inventatoare, șefă a laboratoarelor Institutului Geologic al României, a fost membră a Asociației Generale a Inginerilor din România și membră a Asociației Internaționale a Femeilor Universitare, unanim recunoscută drept prima femeie inginer din lume) şi Adela Leonida-Paul (n. 7 aprilie 1890, Galaţi – d. 1928, Bucureşti), medic oftalmolog, precum  şi fratele Dimitrie Leonida – inginer, specialist în energetică, profesor universitar, om de știință român, fondatorul primului Muzeu Tehnic din România, actualul Muzeu Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida” ).
 
 Gheorghe Leonida s-a născut la Galaţi, în 1892 (1893, după alte surse), in familia intelectualilor Anastase Leonida şi Matilda Gill.
A absolvit liceul la Bucureşti, unde apoi a urmat Conservatorul de Arte Frumoase, secţia sculptură.
Debutează în 1915, la un salon naţional. A luptat în Primul Război Mondial.
După război, timp de trei ani continuă studiile de artă în Italia, iar operele sale au fost încununate cu mari premii la Roma (pentru lucrarea „Reveil”) şi la Paris („Le Diable”).
În 1925 se stabileşte în capitala Franţei, unde Paul Landowsky tocmai primise comanda pentru statuia Cristo Redentor (Cristos Mântuitorul).



Devenind celebru în Franța ca portretist, Gheorghe Leonida a fost angajat de către Paul Landowsky în echipa care a început să lucreze la statuia gigantică de la Rio de Janeiro în 1922, fiind însărcinat să sculpteze capul monumentalei statui a Mântuitorului. Materialul de construcție este compus din beton armat, acoperit cu un strat de mozaic.
 
Revenit în ţară, Gheorghe Leonida a continuat să sculpteze, însă a murit la numai 49 de ani, în primăvara lui 1942, căzând de pe acoperişul casei familiei sale din Bucureşti, în timp ce culegea flori de tei.
Lucrările sale se află în principal la Castelul Bran şi la Muzeul Naţional de Artă, dar pot fi admirate şi la alte mari muzee bucureştene.


Pentru mai multă informaţie:
Enciclopedia personalităţilor din România : Lucrare principală : O enciclopedie a personalităţilor cu circa 3740 noi înregistrări, 1900 actualizări, 2540 nominalizări, parţial cu fotografii ale personalităţilor din România / fondată de Ralph Hübner ; red. : Mihaela Andreea Adam, Gabriel Marius Balaşcău, Eugen Barbu, ... ─ Ed. a 2-a . ─ Bucureşti : Hübners Who is Who, 2007
                                                                                                                Maria Sargun

Thursday, April 17, 2014

S-a stins din viaţă Gabriel Garcia Marquez...

Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură, 
Gabriel Garcia Marquez, considerat unul dintre 
cei mai mari scriitori de limbă spaniolă, a murit joi, 
17 aprilie, la domiciliul său din Ciudad de Mexico.

Publicist, nuvelist şi romancier columbian, s-a născut la 6 martie 1928, în localitatea Aracataca, evocată ulterior în opera sa sub numele Macondo, din zona Caraibilor în familia unui telegrafist. Familia stabilindu-se la Sucre (1936), urmează şcoala în oraşul Barranquilla (1940-1942), apoi ca elev bursier, un colegiu iezuit din Bogotá (1943-1947). În 1947 se înscrie la Facultatea de Drept a Universităţii din Bogotá şi publică prima schiţă (“Tretie otperenie”) în suplimentul literar al ziarului “Spectatorul”. După  închiderea Universităţii din capitală (1948) îşi continuă studiile juridice la Cartagena,  la care ulterior renunţă în favoarea ziaristicii. În 1950 obţine postul de redactor şef al cotidianului “Cronica” din Barranquilla. Revenit la Bogotá (1954), ocupă un post de redactor la ”Spectatorul”, ziar în care publică reportaje şi cronici de film. În 1955, obţine un important concurs literar al Asociaţiei Scriitorilor şi Artiştilor din Bogotá şi iese pentru prima dată din ţară, trimis de ziarul “Spectatorul” la Conferinţa celor Patru Mari Puteri de la Geneva şi pentru un timp, corespondent special al ziarului în Europa.
            După suprimarea “Spectatorului”, s-a aflat o perioadă la Roma, unde a audiat şi un curs de cinematografie, după care se stabileşte la Paris, în cartierul latin. Între anii 1955-1960, e corespondent al Agenţiei “Prensa Latina” la Bogotá şi New York.
            Stabilit în Mexic (1960-1967), editează romanul sau cel mai cunoscut (capodopera) “Un veac de singurătate” ("Cien años de soledad"), tradus imediat după apariţie în cincisprezece limbi, elogiat de critica literară: “Marquez este fantastic. Marquez afamenal”, în parte şi de cea română: "... acest amestec extraordinar de iluzie şi realitate de memorie şi profeţie, document literar de cea mai autentică viziune sudamericană” (Mihnea Gheorghiu), pentru care a primit în Italia Premiul Chianchiano, iar în Franţa fiind considerat cea mai bună carte străină a anului 1967, autorul devenind unul dintre marii romancieri ai Americii Latine. Din 1967 e stabilit la Barcelona (Spania).
            A mai semnat volume de nuvele şi romanele: “Frunzişul” ("La hojarasca", 1955), “Colonelului nu are cine să-i scrie” ("El coronel no tiene quien le escriba", 1961), “Funeraliile Mamei Grande” ("Les funerales de Mama Grande") şi “Ora fatală” ("La mala hora", 1962), “Trista povestire a Candidei Eréndira şi a bunicii sale fără suflet” ("La triste historia de Candida Erendira y de su abuela desalmada", 1969), “Toamna patriarhului ("El toño del Patriarca", 1975) “Cronica unei morţi anunţate” ("Cronica de una muerte anunciada", 1981), “Parfumul de guayabva” ("El olor de la guayaba", 1982), “Dragoste în timpul de ciumă” ("El amor en los tiempos de coliero", 1985), “Generalul în labirintul său” ("El general en su labirinto", 1989), “Douăsprezece povestiri călătoare” ("Doce cuentos peregrinos", 1992), “Diatribă de amor” ("Diatriba de amor", 1994), “Notiţe despre o răpire” ("Noticia de un secuestro", 1996) ş.a., traduse şi apărute în edituri de pe toate continentele. Câteva lucrări au fost publicate şi în versiune dramatizată şi adaptate pentru ecran.

Distincţii: 
Premiul ESSO pentru nuvela "La mala hora" (1961);
Laureat al Premiului “Rómulo Gallegros” (1972);
Medalia Legiunii franceze din Paris (1981); 
Decoraţia "Águila Azteca" în Mexic (1982);
Premiul de patruzeci de ani în Cenaclul Ziariştilor (1985);
Membru de onoare al institutului Caro și Cuervo în Bogotá (1993);
Membru de onoare al institutului Caro și Cuervo în Bogotá (1993);
Doctor Honoris Causa al Universităţii Columbia din New York (1971) şi al Universităţii din Cádiz 1994);

Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură al Academiei Regale din Suedia (1982).
Motivaţia juriului Nobel: “… pentru romanele şi povestirile sale în care fantasticul şi realul se îmbină într-o bogată lume imaginară ce reflectă viaţa şi conflictele unui continent”.

Valeria Matvei

Biserica Neagră din Brașov




            Veche de peste 500 de ani, Biserica Neagră este cel mai reprezentativ monument istoric al Braşovului şi cel mai mare edificiu religios între Viena și Istanbul. Unul dintre simbolurile orașului Braşov. Inițial a fost numită Biserica Sfânta Maria.
           Construcția Bisericii a durat aproape 100 de ani, a început în 1380, s-a finalizat în jurul anului 1477. În anul 1421 construcția, neterminată, a avut de suferit din cauza invaziei otomane. În planul inițial, Biserica era prevăzută cu două turnuri, însă din lipsa fondurilor cel de-al doilea turn nu a fost construit niciodată, iar primul și singurul turn a fost finalizat cu 37 de ani mai târziu decât restul clădirii, în 1514. În turnul Bisericii se află unul dintre cele mai mari clopote din Europa și cel mai mare din România, cântăreşte 6300 kg. Pe lângă acesta în turnul Bisericii mai sunt două clopote de dimensiuni mai mici.
           În 1542, din inițiativa umanistului  Johannes Honterus se schimbă statutul Bisericii, devenind biserică luterană odată cu introducerea slujbelor religioase în limba germană de rit evanghelic-luteran. Până în 1542 biserica fusese catolică. Omul de cultură, umanistul Johannes Honterus, este înmormântat în Biserica Neagră.
          Numele de Biserică Neagră se datorează incendiului din 1689. La 21 aprilie 1689, biserica a fost parțial distrusă în urma incendiului. Reconstrucția acesteia a durat aproape 100 de ani. În acest timp s-a extins acoperișul și s-a renovat interiorul pierzându-și influențele gotice și căpătând o influență barocă. Pentru refacerea bolții bisericii au fost aduși meșteri din străinătate deoarece cei din zonă nu aveau cunoștințele necesare refacerii acesteia.
         Orga mecanică Buchholtz, din Biserica Neagră, este cea mai mare, unică și funcțională orgă din sud-estul Europei. A fost construită între anii 1836-1839. Orga are 3993 de tuburi și 76 de registre.
   
     Tot în cadrul Bisericii Negre se află cea mai importantă colecție de covoare orientale din sud-estul Europei. Mare parte din covoarele existente sunt donații ale vizitatorilor. Biserica Neagră din Brașov, are o capacitate de 5000 de persoane, măsoară 90 m lungime și 37 m înălțime iar turnul crucii are 65 m.
         În curtea Bisericii Negre arheologii au găsit peste 50 de morminte medievale din secolul al XII-lea, semn că aici ar fi fost un cimitir medieval. În 1590 este atestat un cutremur, în urma căruia clopotele au bătut fără ca nimeni să le tragă.

*Doritorii de a afla mai multe amănunte din istoria Bisericii Negre pot face cunoştinţă cu cărţile:

Fabini, Herman. Biserica Neagră din Braşov. – Sibiu: Ed. Monumenta, 1997. 

Dăruţ, Vasile. Arta gotică în România. – Bucureşti: Ed. Meridiane, 1979. 

Vasile Cucu, Marian Ştefan. România - Ghid atlas al monumentelor istorice. – Bucureşti: Ed. Sport - Turism, 1979.
                                                                                                      Natalia Şveţ

Friday, March 21, 2014

21 martie în calendar




Ziua internaţională a poeziei 


"Poezia este un fel de muzică, trebuie să o 
auzi ca să o apreciezi" (Voltaire).
"Poezia există-n individ, versul pe hârtie"
                                                                      (Tudor Arghezi).
                                  "Poezia este copilul care rămâne în sufletul 
                                  adolescentului, al omului matur şi al bătrânilor, peste durere, 
                                                       dezamăgire şi suferinţă" (Tudor Arghezi).


Ziua mondială a teatrului de animaţie







 


     Ziua internaţională a pădurii  




                     ŞI...
Ziua internaţională a copiilor străzii 
Ziua mondială pentru eliminarea discriminării rasiale
Ziua internaţională de combatere a insomniei
Ziua mondială a igienei orale
Ziua conştiintei planetare

Tuesday, March 11, 2014

Poezii despre ghiocei de Grigore Vieru

Poezii despre ghiocei de Grigore Vieru

        Ghiocelul
Alb de parcă-i scris cu creta
Ca o rază subţirel,
Cu zăpada pe beretă
A ieşit un ghiocel.
Şi-n luminile poienei,
Pe sub cerul azuriu
Se tot freacă pe la gene:
- E devreme? E târziu?
 
        Ghiocelul
- Ghiocele, cum o duci?
- Bine, dar nu am papuci.
- Eşti curat şi arătos.
- Mă spăl cu omăt, frumos.
- E vreo sărbătoare-n sat?
- Nu, dar vreau să fiu curat!

       Ghiocelul   
A ieşit un ghiocel,
Nimeni nu ştie de el,
Stă în pâclă tremurând:
„Singurel sunt pe pământ”.
Pâcla în amurg s-a dus,
Şi ies stelele de sus,
Bucurând pe ghiocel…
„Las că nu sunt singurel.”