IMHOTEP: persoană reală sau mitologică?

Nicio altă civilizaţie a antichităţii nu este mai bine cunoscută, din punctul de vedere al vestigiilor arheologice, decât civilizaţia Egiptului Antic. Cu toate acestea în mod paradoxal, nicio altă civilizaţie antică nu este mai puţin înţeleasă şi mai misterioasă decât cea egipteană.

În toate tratatele egiptologice figurează numele unui personaj, care nu a fost cuceritor sau faraon. Acesta este Imhotep, medic, arhitect şi principalul sfetnic al regelui Djeser/Joser(Zoser) (cca 3150 î.Hr).

A fost oare Imhotep o persoană reală sau este un zeu. Pentru egiptologi, Imhotep a fost multa vreme o figura mitologica. În urma cercetărilor arheologice s-a descoperit că Imhotep a existat cu adevărat. Existenţa lui ca persoană reală a fost demonstrată cu certitudine abia in secolul al 18-lea, dupa descoperirea unor inscripţii antice cu numele sau.

Popularizat intr-o serie de filme hollywoodiene de mare succes, marele vizir Imhotep este una dintre cele mai cunoscute figuri ale Egiptului Antic, fiind astazi chiar mai renumit decât cei patru faraoni carora le-a fost slujitor. Pentru cei impresionaţi de personajul malefic din filmele seriei “Mumia” , trebuie spus ca Imhotep inseamnă “cel care vine in pace”, iar biografia sa nu conţine elemente care sa justifice portretul negativ care i s-a facut.

Viaţa acestui faimos personaj al antichitaţii este cu atât mai fascinantă cu cât el era un om din popor, care, graţie talentelor sale multiple, nu doar a ajuns pe culmile puterii, dar a şi rămas in istorie drept primul arhitect din lume, pionier al medicinei, poet si astrolog.

Tradiţia spune că Imhotep a pus bazele şcolii de arhitectură, sub administraţia lui fiind construită cea dintâi casă de piatră din Egipt. Acum 4500 de ani, Imhotep a schimbat definitiv lumea. Viziunea sa a transformat Egiptul dintr-o ţară cu construcţii de cărămidă într-o ţară cu imense edificii de piatra. Construcţiile au luat o amploare mai mare ca niciodata. E primul geniu din istorie care a construit un edificiu de piatră, - a construit un mormânt de piatră, un monument durabil pentru regele său. Pană atunci, faraonii erau inmormântaţi în structuri simple numite mastaba, adică “bancheta” in arabă, uriaşe ridicături facute din cărămizi de lut. Imhotep, fiind arhitectul regal al regelui egiptean Djeser/Joser(Zoser), a construit o mastaba pentru rege apoi i-a venit o idee genială. A mai pus una deasupra, şi incă una, suprapunând in total 6 niveluri şi creând prima piramidă – piramida în trepte. Acesta e primul edificiu de piatră din istorie, cel mai vechi monument egiptean care s-a păstrat până în zilele noastre, prima piramida în trepte de la Saqqara/Sakkarah. Aceste trepte reprezintă scara simbolică pe care trebuie să o urce sufletul faraonului, (după moarte) pentru a se înălţa spre părintele său spiritual: Soarele RA.

La început monumentul era doar o mastaba clasică, peste o cameră funerară subterană, ce ajungea până la 28 m adâncime. Intrarea în această cameră a fost sigilată cu o lespede de granit cântărind trei tone. Sub îndrumarea marelui vizir Imhotep, construcţia a fost extinsă pornind de la interior, apoi înălţată în mai multe mastabale succesive mici, de parcă arhitectul antic ar fi încercat să vadă până unde se poate merge. Blocurile de piatră erau de dimensiunile cărămizilor, asezate în straturi verticale. În final mormântul lui Djoser a arătat ca un tort cu sase starturi.

Unii experţi apreciază că monumentul funerar a fost conceput ca o replică a palatului în care Djoser a trăit în timpul vieţii. Multe dintre piramidele egiptene ulterioare sunt construite după planuri de o precizie uluitoare, însă în cazul piramidei în trepte de la Sakkara nu se poate vorbi de aşa ceva, ci, mai degrabă, de un experiment arhitectural. Construcţia iniţială a fost alungită şi înălţată succesiv, proces care a necesitat aducerea a peste 200.000 de tone de piatră, până când Imhotep s-a declarat mulţumit. Ridicând mastabe din ce în ce mai mici, una peste alta, s-a ajuns la forma prezentă, cu şase niveluri, şi o înălţime de 60 m. Structura propriu-zisă a fost ulterior acoperită cu calcar, piatră care a fost utlizată pentru prima oară la construcţia de piramide chiar la Sakkara. Blocurile erau aşezate cu grijă, astfel încât să redea efectul vizual al treptelor şi chiar să corecteze eventualele defecte. În opinia arheologilor, construcţia în trepte nu e întâmplătoare, dorinţa arhitectului fiind de fapt aceea de a realiza o scară pe care sufletul faraonului să poată urca la cer.

În jurul piramidei în trepte, Imhotep a ridicat un întreg complex, ce include mai multe temple şi pavilioane legate prin tuneluri, precum şi statui ale lui Djoser, însă până în prezent doar o parte a acestui vast ansamblu a fost scoasă la lumină. În timpul lucrărilor de excavare desfăşurate la începutul secolului trecut, în camera funerară s-a descoperit o statuie a faraonului Djoser, păstrată astăzi la Muzeul Naţional din Cairo. Camera este parţial acoperită cu plăci ceramice de culoare albastră, iar inscripţiile de pe pereţi demonstrează că era vorba de o incintă funerară. Unele dintre ziduri sunt împodobite cu sculpturi reprezentând capete de cobră, aşa-numitele “uraie”, simbol al vieţii noi şi reînvierii, des întâlnite în Egipt.

Construcţia primei piramide de piatra, la Sakkara, este, fără îndoială, cea mai mare realizare a lui Imhotep, pe modelul careia au fost ridicate toate monumentele din Egipt. Dupa moartea sa, faima lui Imhotep a continuat sa creasca, numit uneori un Leonardo da Vinci al antichitatii, primind statutul de zeu.

Chiar dacă se cunosc atât de multe lucruri despre ceea ce a facut in timpul vieţii , datele sale biografice sunt extrem de controversate. Se ştie cu siguranţă că a fost ridicat la rangul de mare vizir in timpul domniei lui Djoser (2630-2611 i.Hr.), cel de-al doilea rege al celei de-a treia Dinastii egiptene. Data naşterii variază in funcţie de documentele consultate. Cele mai multe surse afirmă că el ar fi venit pe lume la Ankhtowe, o suburbie a oraşului Memphis. Tatal său era un anume Kanofer, de profesie arhitect, iar mama sa se numea Khreduonkh. Izvoarele antice mentionează de asemenea o soţie, pe nume Ronfrenofert. Imhotep a trăit pâna la o vârstă înaintată, murind abia in vremea regelui Huni, care a domnit intre anii 2599 - 2575 i.Hr.

Deşi avea un rang inalt, Imhotep este descris ca un om modest, infăţişat cel mai adesea ca un scrib asezat pe un scaun simplu, fără bijuterii sau haine somptuoase, ţinând un papirus pe genunchi, parcă gata să citească un document către popor.

Multe dintre cele ce se spun despre Imhotep sunt privite cu prudenţă de către cercetători, care speră să afle mai multe în legâtura cu acest personaj excepţional o data cu descoperirea mormântului său, despre care se crede că s-ar afla la Sakkara, in necropola aflată lânga piramida ridicata chiar de Imhotep.

In 1960, arheologii au descoperit o ruina la Sakkara, despre care s-a spus că ar fi mormântul lui Imhotep, insă lucrul acesta nu a fost deocamdată dovedit. Englezul Walter Bryan Emery, professor de egiptologie, şi-a dedicat viaţa arheologiei. În 1935 Emery devine şeful săpăturilor de la Sakkara. Sarcina lui cea mai importantă era să dezgroape imensa necropolă din timpul primei Dinastii. În 1964, după o întrerupere de câţiva ani, Walter Emery revine la cercetările (săpăturile) de la Sakkara, considerate a fi misiunea vieţii sale: mai ales căutarea mormântului lui Imhotep. Mormântul lui nu a fost găsit, de unde se poate conchide că el nu a fost prădat de hoţi. Măiestria lui de constructor pare să întărească această supoziţie – Imhotep şi-a ridicat mormântul încă din timpul vieţii, altfel decât cel al lui Djoser. Emery ştia foarte bine că mormântul lui Imhotep ar fi avut pentru istorie o importanţă la fel de mare ca cel al lui Tutankhamon. În decembrie 1964 a dat, la o adâncime de zece metri, de o grotă din Dinastia a 3-a. În faţa ei era un labirint ramificat: coridoare săpate, accese închise cu ziduri, un mare număr de ibişi mumificaţi. O statuie din perioada ptolemeică a fost dovadă pentru Emery că se afla pe direcţia bună. Pe soclul acestei statui erau săpate sărbătorile ce se ţineau în cinstea zeului tămăduitor. Una din ele avea loc în fiecare an, în ziua morţii acestuia. Stătea scris că Imhotep se odihneşte “în marele Dehan, o grotă pe gustul inimii sale”. “Ar fi posibil – spunea Emery – ca această grotă să fie acest uriaş labirint subteran”. Dar nu a fost să fie. Era deziluzionat, dar nu descurajat. Chiar dacă nu a găsit intrarea, aceasta nu înseamnă că nu există nicio legătură între acest labirint şi mormânrul lui Imhotep, susţinea Emery. De aceea Emery a mutat săpăturile în altă parte, dar zadarnic: el nu şi-a putut vedea visul cu ochii – găsirea mormântului lui Imhotep. La 11 martie 1971 Walter B. Emery s-a stins din viaţă. Mai nou, s-a avansat teoria că locul de veci al marelui vizir ar fi in mastaba 3518, pe care arheologii încă nu au deschis-o. Această mastaba (mormânt) se află in zona de nord a sitului, in care s-au gasit mai multe statuete ale lui Imhotep.

Imhotep este considerat primul om de stiinta in sensul modern al cuvantului. Dupa moarte, lui Imhotep i s-au atribuit puteri magice, considerându-se că avusese o descendenţa divina. El a fost unicul om de ştiinţă din istoria omenirii “transformat” in zeitate: după dispariţia lui (nu i s-a găsit mormântul şi nu există vreo înregistrare scrisă a morţii sale), a fost zeificat graţie numeroaselor cunoştinţe pe care le-a adus egiptenilor (printre care şi în medicină).

Imhotep a fost iniţiatorul ştiinţei îmbălsămării defuncţilor, cu scopul de a le conserva corpul de-alungul secolelor. În privinţa ştiinţei medicale a ocupat acelaşi loc ca Hipocrate în Grecia şi Esculap în Roma Antică. Egiptenii îl considerau părintele medicinei. În zilele noastre a fost descoperit cel mai vechi tratat de chirurgie şi acesta este relaţionat cu “Papirusul Edwin Smith”, în care se descriu operaţii de diverse tipuri şi se consideră că acestea reprezintă o compilaţie de procedee chirurgicale făcute de Imhotep. “Papirusul Smith” a fost cumpărat la Luxor în 1862 de americanul Edward Smith şi acum constituie una din comorile Societăţii de Istorie din New York. Egiptologul James H. Breasted a descifrat hieroglifele şi a publicat un tratat pe care l-a pus la dispoziţia oamenilor de ştiinţă. “Papirusul Smith” conţine 48 de cazuri între care, fracturi la nivelul coloanei vertebrale sau craniului. Fiecare caz este prezentat de o scurtă introducere ce prezintă un diagnostic sumar, apoi o analiză extinsă şi în final un prognostic clar. Prezintă însă numai în două cazuri terapia. Fără îndoială “Papirusul Smith” este una din operele grandioase ale lui Imhotep ca medic.

Ştiinţa medicală era foarete avansată în Egiptul Antic. Egptenii realizau vindecări pe care ştiinţa medicală de astăzi nici nu şi le imaginează. Mărturie este faptul că ştiinţa contemporană nu a reuşit să descopere până astăzi etapele exacte ale procesului mumificării. Mumificarea şi alte tehnici medicale antice se datorează acestui OM care a meritat să fie zeificat şi care a purtat numele sacru de IMHOTEP. Imhotep a diagnosticat si tratat boli ale pielii, părului, unghiilor, limbii, a tratat tuberculoza, apendicita si artrita; a facut operatii craniene şi ale coloanei vertebrale, a practicat şi stomatologia; facea medicamente din plante; cunoştea poziţia şi funcţiile organelor vitale şi ale circulaţiei; Imhotep considera că tulburările de vedere erau cauzate de nişte “vermişori invizibili”, probabil se referea la bacteriile care provocau trahomul. Înţeleptul medic a preparat un unguent antibacterial, pe care îl aplica pe ochii bolnavului, iar acesta se însănătoşea.

Enciclopedia Britannica spune că reputaţia lui Imhotep era foarte respectată in acele vremuri si că odata cu trecerea timpului prestigiul său creştea. Toate acestea se întâmplau cu 2200 de ani inainte ca părintele vestic al medicinei, Hipocrat să se nască. Azi, o statuie a lui Imhotep troneaza in Galeria Nemuritorilor la Colegiul Chirurgilor din Chicago.

Lui Imhotep i s-au înălţat sanctuare, mai ales la Theba. Bolnavii căutau aici leac pentru suferinţele lor, consultându-l prin intermediul oracolului sau al viselor.

Bibliografie:

Cohen, Robert. Egiptul Faraonilor / Robert Cohen; trad.; Lydia Constanţa Ciucă. – Bucreşti: Prietenii Cărţii, 1996.

Ercivan, Erdogan. Brevete ale Faraonilor / Erdogan Ercivan; trad.: Mihaela Iulia Ilica. – Bucureşti: Pro-Editura, 2006.

Vandenberg, Philipp. Blestemul Faraonilor / Philipp Vandenberg; trad. : MAgda Petculescu. – Bucureşti. Editura “SAECULUM I.O”, Editura “SAECULUM VIZUAL”, 2002.

Vernus, Pascal. Dicţionarul Faraonilor / Pascal Vernus, Jean Yoyotte ; trad.: Marie-Jeanne Vasiloiu. – Bucureşti: Artemis, 2005.

Maria Sargun