Mihail Cekerul-Cuş s-a născut în anul 1864, la Chişinău, în familia numeroasă a consilierului de stat. Din copilărie a manifestat interes faţă de artele plastice, dar, la insistenţa părinţilor, face studii la Institutul Tehnologic din Harkov, Ukraina, specialitatea – inginer. Însă preocuparea vieţii sale a fost arhitectura. După studii revine la Chişinău cu o mulţime de idei creatoare, ajunge arhitect al oraşului, activând în această funcţie până în anul 1898, după care este numit şeful comisiei executive în domeniul construcţiilor. Obligaţiunile acestei comisii erau elaborarea de proiecte, întocmirea devizurilor de cheltuieli, supravegherea tehnică a noilor construcţii. Printre acestea s-au enumerat spitalul local, ambulanţa militară, şcoala nr. 2 începătoare ş.a.
La indicaţia personală a primarului oraşului, Carol Schmidt, el a administrat lucrările de construcţie ale gimnaziului principesei Natalia Dadiani, proiectat de Alexandru Bernardazzi (actualmente, în această clădire se află Muzeul Naţional de Artă al Moldovei).
http://www.monument.sit.md/31-august-1989/115/
Mihail Cekerul-Cuş este autorul faţadei foarte frumoase a aşezământului medical al comunităţii Hârbovâţ a Crucii Roşii, ulterior, pe parcursul multor ani, unul din blocurile aşa-numitului Lecisanupr (la intersecţia străzilor Veronica Micle şi Vlaicu Pârcălab).
http://www.monument.sit.md/vlaicu-pircalab/46/
Slava lui Cekerul-Cuş i-a adus-o construcţia, în 1900, a teatrului cu denumirea „Auditoriul Puşkin”, care era amplasat la colţul străzilor Puşkin şi Mateevici, unde în prezent se află unul dintre blocurile Universităţii de Stat din Moldova. Acel mare edificiu cu trei etaje, cu un aspect luxos, înzestrat cu cele mai moderne (la timpul cela) dispozitive, a fost proiectat de Mihail Cekerul-Cuş. Acolo regulat erau prezentate spectacole dramatice şi muzicale, uneori concerte. Clădirea nu s-a păstrat. În 1928, acest teatru a fost mistuit de flăcările unui incediu.
Una din creaţiile lui Mihail Cekerul-Cuş, păstrate până în prezent, este blocul din bd. Ştefan cel Mare, 165. Monument de arhitectură şi istorie de însemnătate locală, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe. În 1899 Statul major al regiunii militare Odesa a construit în Chişinău clădirea spitalului militar propriu. Uprava municipală a Chişinăului a oferit un teren viran de pământ la colţul străzilor Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, egală cu 1600 stânjeni pătraţi. Proiectarea a fost oferită lui M.C. Cekerul-Cuş, care a alcătuit planurile, calculele devizului şi a asigurat supravegherea proiectului. Construcţia s-a terminat în 1905. În clădirea principală în două etaje erau 29 de încăperi şi 114 ferestre. Construcţia arată astăzi ca şi acum 105 ani. Începând cu anul 1950, aici se află Universitatea de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu”.
Culmea inspiraţiei creatoare a talentatului arhitect a devenit edificiul Băncii Orăşeneşti, actualmente – Sala cu Orgă - cartea de vizită a oraşului, monument viu nu doar al arhitecturii şi istoriei, ci şi al culturii.
În 1902, imediat după finalizarea lucrărilor de construcţie a sediului primăriei (conform proiectului lui A. Bernardazzi şi M. Elliadi), Duma Orăşenească a anunţat un concurs pentru înălţarea clădirii băncii orăşeneşti. Câştigătorul a fost tânărul arhitect Mihail Cekerul-Cuş, care a obţinut premiu 1500 de ruble (sumă impunătoare pentru acele timpuri). Însuşi Bernardazzi a dat o înaltă apreciere acestui proiect îndrăzneţ pentru acele vremuri. Conceput în forme monumentale ale clasicismului, cu elemente de romantism, edificiul se evidenţiază prin austeritatea proporţiilor, integritatea aspectului cu detalii sculpturale conturate cu minuţiozitate. Expresivitatea lui este subliniată de contururile elegante ale cupolei, de cele 4 coloane ale faţadei principale şi ale celei laterale, de grupurile sculpturale pe acoperiş şi somptuoşii lei care ca şi cum ar sta de pază la intrarea centrală şi la cea de serviciu. Multă vreme, frontonul clădirii era împodobit cu figura graţioasă a lui Mercuriu, zeul comerţului, cu o pungă de bani în mână (autorul ei este Mihail Lukaşevski), dar ulterior a dispărut fără urmă.
.jpg)
Construcţia a durat mult, 9 ani, din cauza insuficienţei banilor lucrările fiind suspendate de două ori pentru câţiva ani. Edificiul a fost dat în exploatare în decembrie 1911. În perioada sovietică, banca s-a aflat în această clădire până la mijlocul anilor 1970. Ulterior, soarta creaţiei lui Mihail Cekerul-Cuş s-a schimbat brusc. Vorba e că Svetlana Bodiul, fiica şefului de atunci al PC din Moldova (de fapt conducătorul republicii), Ivan Bodiul, tocmai absolvise Conservatorul din Moscova la specialitatea pian şi orgă, mai făcuse şi un stagiu la Paris. Ei i-a venit ideea despre amenajarea în Chişinău a unui centru de muzică de orgă şi de cameră. Un loc potrivit pentru o sală cu orgă a fost selectat mult timp. Până la urmă, alegerea a căzut pe localul Băncii Orăşeneşti, în primul rând, din considerentul că posedă o acustică unică. Sub conducerea arhitectului Iurie Leoncenko, localul a fost reconstruit capital, construindu-se sală pentru spectatori, camere de machiaj etc. Replanificarea spaţiilor din interior nu s-a reflectat asupra exteriorului acestui edificiu. Foaierul a fost împodobit cu busturi ale eminenţilor compozitori Bach, Händel, Mozart, Beethoven, Glinka, Ceaikovski, Prokofiev, Şostakovici, Lîsenko, Neaga (lucrări ale sculptorului Lazar Dubinovski), la care mai târziu s-au alăturat Enescu şi Porumbescu. În scenă a fost instalată o orgă confecţionată de cunoscuta firmă „Righer Clooss” din Cehoslovacia. Pe data de 16sept. 1978 a avut loc primul concert în prima Sală cu Orgă din Moldova.
Altă creaţie ce aparţine lui Mihail Cekerul-Cuş este blocul din bd. Ştefan cel Mare, 190, Spitalul Clinic de Traumatologie şi Ortopedie. În perioada când în Chişinău crea Cekerul-Cuş, spitalul era orăşenesc, ulterior – de zemstvă, având adresa strada Alexandrovskaya, 141. Spitalul a fost fondat în 1817, pentru construcţia sa fiind repartizat un întreg cartier. Intrarea centrală era dinspre actuala stradă Toma Ciorba. Până în prezent s-au păstrat primele construcţii cu un etaj ale spitalului. În diferite timpuri, cartierul „spitalicesc” se completa cu noi obiecte, de construcţia cărora se ocupa arhitectul Mihail Cekerul-Cuş. Se presupune că lui îi aparţine proiectul clădirii cu două etaje. Proiectul bisericii de pe lângă spital (este deja stabilit cu certitudine) – aparţine arhitectului Vladimir Ţâganco.
Mihail Cekerul-Cuş s-a manifestat ca o personalitate înzestrată multilateral. După cum scria despre el ziarul „Viaţa Basarabiei”, „în persoana lui s-au îmbinat în mod fericit o minte ageră, un temperament combativ, o sociabilitate largă şi o permanentă accesibilitate pentru toţi acei care aveau nevoie de ajutorul lui”. Cu sprijinul lui Carol Schmidt, în 1901 el a creat un detaşament de pompieri, pe care tot el şi-a asumat să-l conducă. Chiar de la început, activitatea acestuia a ieşit mult din cadrul schiţat, devenind, de fapt, prototipul actualului minister pentru situaţii excepţionale. Astfel, în timpul pogromului evreilor din anul 1903, Mihail Cekerul-Cuş a transformat localul detaşamentului de pompieri din centrul capitalei într-o cetate de necucerit, unde şi-au găsit salvarea sute de oameni neputincioşi. Acest nobil, împreună cu brigada sa, intra curajos în curţile şi casele unde se vărsa sânge nevinovat, scoţându-i de acolo pe evrei. Mai târziu, comunitatea evreiască îi va marca această faptă creştinească, adresându-i o scrisoare de recunoştinţă. Mihail Cekerul-Cuş a venit în ajutorul populaţiei şi în zilele tragicului pogrom din octombrie 1905, şi în 1908, când s-a întâmplat o nemaivăzută inundaţie, scoţând din casele pline cu apă oamenii şi ceea ce se putea lua din lucrurile lor. Aceiaşi jertfire de sine a manifestat-o şi în alte momente de criză în istoria oraşului său.
Pe parcursul întregii sale vieţi, acest neobosit om, înzestrat cu o mare fantezie şi o energie febrilă, se apuca şi reuşeşte să facă în acelaşi timp şi cu succes mai multe lucruri folositoare. Concomitent cu proiectele arhitecturale şi supravegherea tehnică a construcţiilor, care constituie principala sferă de activitate, el este preocupat de înzestrarea ţinutului cu o reţea telefonică şi de construcţia drumurilor. Datorită lui se trasează şoseaua Chişinău – Hânceşti şi drumurile de acces spre centrul gubernial.
Apogeul creaţiei lui Mihail Cekerul-Cuş poate fi considerată construcţia în 1915 clădirii destinate Băncii Funciare Ţărăneşti, ajunsă în stare bună până în zilele nostre. Astăzi, în localul acestei clădiri din str. Bănulescu-Bodoni, colţ cu strada M. Kogălniceanu se află Curtea Suprem[ de Justiţie a Republicii Moldova. Construcţia unei clădirii impunătoare cu două etaje a Băncii Funciare Ţărăneşti, proiectată de Mihail Cekerul-Cuş, a fost începută în 1911 şi a fost finalizată, potrivit unor date, la 1915. În 1917, banca a fost „evacuată” din castel, care a fost ocupat de câteva organizaţii, atât neguvernamentale, cât şi de stat. În perioada sovietică aici era amplasată Judecătoria Supremă. După înălţarea clădirii Băncii Funciare Ţărăneşti, talentul arhitectullui a fost înalt apreciat de specialişti, ei propunând ca Mihail Cekerul-Cuş să fie inclus în componenţa consiliului tehnic al Ministerului de Finanţe al Rusiei (pe atunci, Basarabia era o gubernie a Rusiei), pentru ca, ulterior, să realizeze mai multe obiecte tehnice serioase în oraşele Orenburg şi Kameneţ-Podolsk. Aceste frumoase perspective sunt răsturnate de Primul Război Mondial, situaţia impunându-l pe Mihail Cekerul-Cuş să plece pe front în fruntea unei brigăzi de construcţii. S-a aflat acolo un timp scurt: o rană, în principiu nu dintre cele grave, l-a făcut să revină la baştină. La spitalul orăşenesc, a cărui clădire cândva a fost înălţată sub conducerea lui, i-a fost amputat mai sus de genunchi piciorul drept. La 23 ianuarie 1917, după o boală îndelungată, renumitul inginer şi arhitect a plecat în lumea celor drepţi. Cât a trăit, n-a agonisit nicio avuţie. Sărăcia lui şi gerul puternic nu au permis să fie înmormântat cu onorurile cuvenite. Datoria noastră e ca să i le oferim cel puţin astăzi, cu întârziere de aproape un secol. Este un lucru cunoscut că, pentru un popor, uitarea celor mai buni feciori ai săi poate fi o piedică pentru înaintarea într-un bun viitor.
Moştenirea lui Mihail Cekerul-Cuş este greu de supraestimat. Cu siguranţă că în oraşul nostru există şi alte case şi clădiri frumoase, construite de acest talentat arhitect.
Din amintirile doctorului Ioan Şeptelici-Herţescu, publicate de Iurie Colesnic, mai aflăm câte ceva despre părinţii şi fraţii lui Mihail Cekerul-Cuş. „Ajungem la familia Cuş-Cekerul de pe malul Nistrului, cu moşiile Stodolna, Lalova şi Cobălteni. Pe bătrânul proprietar al acestor moşii nu l-am apucat. Dânsul a ocupat postul de preşedinte al biroului regional de hotărnicie şi cel de judecător de pace care a mijlocit negocierile dintre proprietarii expropriaţi şi ţăranii împroprietăriţi. Era o funcţie foarte onorabilă – „mirovoi posrednik”, care se încredinţa oamenilor pricepuţi şi înţelegători de necesitatea marii reforme agrare. După moartea lui Constantin Cuş a rămas soţia sa, Nadejda Nicolaevna, care se trăgea dintr-o familie nobilă italiană – Colona şi era înrudită cu fostul ministru al afacerilor străine Giers, de protecţia căruia se folosea. Din cei patru fii, Mihail, tehnolog, însurat cu Nadejda Gherman, vioi, sociabil, a construit în Chişinău Banca Oraşului, liceul Dadiani şi alte clădiri cu gust şi pricepere. Alt fiu, Nicolae Cuş, jurist, avocat, elev al marelui profesor de economie I. Ciuprov din Moscova, a studiat multe probleme de specialitate, statistica ş.a. Părăsind avocatura care a profesat-o la Petersburg, Nicolae s-a stabilit în satul său natal, Stodolna...”. Despre acest membru al familiei Cekerul Cuş – Nicolae – ştim că a fost deputat în Sfatul Ţării, mandat validat de la 25 martie 1918 până la 27 noiembrie 1918. A aderat la fracţiunea ţărănească, dar, din motive necunoscute, la votarea din 27 martie 1918 n-a participat. După Unire, a fost membru al Partidului Naţional-Ţărănesc, senator de Orhei (1932-1933). La 28 iunie 1940 se refugiază în România, dar peste un an revine în Basarabia. În 1944, se refugiază definitiv în România, stabilindu-se la Câmpulung-Muscel. Din amintirile doctorului Ioan Şeptelici-Herţescu mai aflăm despre Nicolae că „...a fost căsătorit de două ori, prima lui soţie a absolvit facultatea de filozofie în Elveţia. Nu a avut copii. A murit la Câmpulung-Muscel” la 21 noiembrie 1946.
Tot din amintirile doctorului Ioan Şeptelici-Herţescu mai aflăm că „cel mai mic din fraţii Cuş, Constantin, a absolvit împreună cu mine liceul de băieţi nr.1 din Chişinău. După terminarea facultăţii de drept la Moscova, s-a stabilit ca avocat la Kiev. Avea erudiţie, care a manifestat-o încă din liceu, citind mult şi adunându-şi o frumoasă bibliotecă. Ca avocat, participa la procese dezinteresat, cum a fost procesul senzaţional din Chişinău, când Costea Cuş între alţii a luat apărarea evreilor, victime ale unui pogrom...”.
Informaţii despre alţi membri ai familiei Cekerul-Cuş nu am găsit.
Bibliografie:
Chişinău: oraş vechi şi nou. – Chişinăi, Litera, 1998.
Colesnic, Iurie. Generaţia Unirii / Iurie Colesnic. – Chişinău : Museum, 2004.
Sineavscaia, Natalia. Moştenirea arhitectului Cekerul-Cuş / Natalia Sineavscaia // Moldova turistică. – 2009. –
Nr. 1.
Боровский, В.М. История молдавской архитектуры / В.М. Боровский. – Кишинев, 1987.
Памятники архитектуры Молдавии (XIV – начало XX века). – Кишинев: Тимпул, 1986.
Смирнов, В. Градостроительство Молдавии XIX – XX веков. Кишинев: Картя молдовеняскэ, 1975.
Тарнакин, Владимир. Дворянин не испугался погромщиков / Владимир Тарнакин, Татьяна Соловьева // Еврейское местечко. – 2007. – 20 апр.
Шишкан, Константин. Молдавско-русские взаимосвязи в искусстве в лицах и персоналиях : Библиографический словарь-справочник в 2-х томах [XVIII – начало XXI в.] / aвт.-сост. : Константин Шишкан, Сергей Пожар ; под науч. pед. В. И. Клименко. – Chişinău : [S.n.], 2009.
Maria Sargun
No comments:
Post a Comment